Un reportaj de Cristina Moise şi Roxana Dumitrescu, cu sprijinul GREENTECH

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

VEZI FOTOGRAFIILE

Oglindă, oglinjoară, spune-mi cine-i cea mai frumoasă din ţară ?

Vom afla!

Aşa că am plecat marţi, 12 august, la drum spre patria babei Vrancioaia, culmile celor şapte flăcăi ai săi, dar şi către satul cu două pensiuni pe cap de locuitor, cel puţin două, Lepşa, şi, mai apoi, la întoarcere, spre staţiuneas adormită, Soveja. Pană acolo drumul e lung, canicula abia la început şi oboseala unei veri de delegaţii la mare rang. Cineva ne-a spus mergeţi mai departe, veţi dovedi şi ediţia asta!

Ah, 35 de grade C. Deschidem geamurile Cielo cu care am plecat la drum şi-l ascultăm pe Marian, mai ridicăm puţin pentru că deja s-a făcut curent. Decat racite, mai bine la munca!

Pornim de la Maracinenii de Buzau de-a lungul E85 cu un singur gand: la Vrancea ce găsim?

Avem şi un moto: nu trebuie să avem cursă fără rătăcire! Şi aşa a cam fost!

În Focşani sensurile giratorii de intrare în oraş ne-au dat gata. Nu primul, poate al doilea sau al treilea, hai să fie al doilea cel corect de trecere spre Lepşa. Am greşit. Colega noastră de la Vrancea, Dana, ne preia pană la intrarea în Boloteşti. Şi, desigur ne invită să aruncăm mai mulţi ochi spre ieşirea din Boloteşti. Era vorba despre casa preşedintelui Consilului Judeţean, Marian Oprişan. Dar ce să vezi că toată zona e numai gard la, credem noi, trei metri înălţime. Frumos, nimic de zis, face şi cele 10 miliarde de lei vechi despre care se spune, dar unde-i casa? Ascunsă după gard. Puţin interesant. Are şi omul voie la o adică a o casă. Dar aşa impozantă?

Deja e foarte cald.Ţinem drumul şi ajungem la Vidra.

Şeful ANTREC, al cărui nume, cu scuzele de rigoare, l-am stalcit la fiercare pronunţare, ne-a întampinat chiar cu o hartă realizată de dansul. Foarte necesar! Şi la fix. Aşa cum ne-a desenat domnul Boştiog, ce credeţi că nu l-am învăţat, aşa a şi fost. Domnul acesta ne-a creionat Vrancea din punctul de vedere al turismului rural şi ne-a dat primele concluzii: unde e interes se face, unde nu, nu. La Lepşa erau prin 1999 doar 30 de case de ţară, acum sunt peste 1500 de vile de lux. Mai toate fac turism. Doar 10 la sută cu acte în regulă. Auzeam pentru prima dată, un oficial, care spunea clar despre turismul la negru. Nici miniştrii care au aflat ce se întamplă la Lepşa nu au făcut nimic, aşa că…

Îl lăsăm pe domnul Boştiog, mai ales că avea dureri de spate şi picioare, şi coboram spre Barseşti. Avem două soluţii: birtul din sat sau primăria. Mergem elegant la primărie, dar, potrivit obiceiului de oriunde din ţară, primarul nu-i. Dar este o doamnă drăguţă care colectează taxe şi impozite. Doamna asta ne spune cam ce avem de văzut şi cu cine să discutăm la Barseşti. În primul rand cu domnul Florin, director al căminului cultural şi omul care are în grijă Muzeul în aer liber, deocamdată, dedicat bunicilor, după cum aveam să vedem pe o plăcuţă atarnată la intrare. Domnul Florin are multe planuri şi şi-ar dori tare mult să se repare drumul către casa babei Vrancioaia pentru că, deşi legenda se păstrează, turiştii nu prea au cum să ajungă la acest obiectiv refăcut.

În muzeul în aer liber, domnul Florin ne poartă prin istoria Moldovei cu ciubere, copăi, vartelnite, roată, felinare, linguri de lemn şi altele asemenea.

Mulţumim frumos şi mergem mai departe.

Lepşa ne aştepta!

Cu case răcoroase, drumuri făcute praf şi oameni deosebiţi pe care aveam să-i întalnim din inatmplare.

In primul rand, ne-am respectat moto-ul: ne.am rătăcit. Potrivit hărţii domnulu Boştiog, trecusem bine de Casa Tisaru unde ni s-a spus că ar fi mancare şi oameni aparte. Cel puţin marcasem Păstrăvăria celebră a Vrancei.

Am nimerit după ce ne-am asigurat la oamenii întaliţi pe DN 2D, drum repetăm de ţară, nereparat de ani de zile. Impresionantă casa Tisaru. Ne gandeam că dacă sunt toate pensiunile lepşene aşa e cam complicat de realizat reportajul. O formă ciudată, croită, aveam noi să aflăm de un arhitect boem, cu camere cu ochi săpaţi în şiţă. Frumos. Ochii erau ferestrele de la cameră. Camere curate, cu cergi realizate de măicuţele de la Agapia şi cuverturi din Olanda. Doamna Ancuţa, patroana pensiunii, ca o mamă care primeşte copiii veniţi de la drum lung.

Am primit camera şi am coborat la masă şi la o primă discuţie liberă.

Aflăm că turismul se mănancă la Lepşa cu bunăvoinţă, detalii, ospitalitate şi felxibilitate. Deja suntem într-o zonă care face turism la nivel înalt!

Şi mancarea avea să fie la fel!

Multă, bună şi moldovenească.

E important detaliul pentru că ne-am propus ca această ultimă ediţie Reporter Special să fie privită chiar prin ochii turistului care se poate simţi bine sau rău, care are ce vedea sau nu şi care ţine sau nu minte ce e acolo, de data asta în Lepşa.

Din vorbă în vorbă aflăm de nea Costică, un fel de povestitor al locurilor.50 de ani din cei peste 70, nea Costică şi i-a petrecut cu oile pe coastele Lepşei. Avea ce să spună. Ba chiar ne-a omenit peste aşteptări. Cu ţuică de dud. Tanti Măriuţa, soţia lui nea Costică, avea dureri de spate. Adunase dude. Oameni ospitalieri care conturau cartea de vizită a Lepşei.

Nea Costică ne spune clar: a fost odată Lepşa ce acu cateva case ale oamenilor din comuna Tulnici. Oamenii aceştia aveau aici de fapt odăi de vară. Coseau, strangeau fanul şi se adăposteau de ploi în acele odăi. Acum odăile lor sunt la mare preţ.

Lepşa pare un paradis construit alandala.

Nu există canalizare, casele sunt construite una în următoarea, culori şi stiluri diferite, mai pompoase ori mai puţin pompoase, cu stăpani mai celebri ori de prin oraşul Focşani, moştenitori al vreunui petic de pămanant la poalele Tişiţei.

Gata prima zi. Numai că prima surpriză apare. La Nea Costică vine nepoata în vizită. Îi aduce bătranului un sac cu zahăr. Cu ea, viitorul nepot, inginerul Miliaru, de pe la ocolul silvic, spune el.

Acceptă repede să ne fie ghid în Lepşa. Foarte bine!

Roxana simte o problemă, gatul începe să usture şi să doară. Aşa a durut timp de trei zile cate am stat în Lepşa.

Nu e trecut cu nimic, sare, lămaie ori lapte cu miere.

La fix 10 ne vedem cu domnul Militaru. Primul popas, păstrăvăria Lepşa. 19 bazine, maternitate şi o unitate închisă. Tot păstrăvul s-a vandut. 8 tone. Doamna Neagu ne spune că prin octombrie se aştepta la terminarea cantităţii de păstrăv, dar la Lepşa e cerere mare pentru pensiuni.

Aşa că pe poartă scrie clar că nu se vizitează, nu se vinde.

La 20 de lei kg s-a terminat tot păstrăvul…

Mănăstirea Lepşa. O măicuţă, Varvara şi un mister: mănăstirea asta pare a florilor, muşcatelor moldoveneşti.

A devenit un fel de simbol al Lepşei, apare pe toate ilusratele de turism.

Şi chiar e vizitată.

Ne cumpărăm cateva amintiri şi cătăm pe drum meşeterii populari sau pe sătencele care vand caş la tipar.

Găsim însă tiparul. O formă din lemn, vanduta la un magazin de produse populare cu 90 de lei. Coolosal. Domniţa care vidne spune însă ca e la aşa preţ datorită lucrăturii în lemn. E croşetat în lemn, spune domniţa. Sculptura e tradiţională, motive floarale. Frumos.

Alături de ea catve măşti, urs, moş. 170 de lei. Şi un cimpoi cu trofeu. 400 de lei.

Deja depăşea buzunarul.

O farfurie cu motive populare 5 lei.

La fel şi o cană de băut vin.

Am jinduit la multe, dar am plecat cu portofelul închis.

Ne aştepta cascada Putnei.

Spectacol între stanci. Apa asta şi-a croit loc printre două stanci imense. Frumos de văzut, iar pentru oamenii locul motiv de mandrie. Vin aici cu rudele. Intrarea se plăteşte. Doi lei. Există şi coşuri de gunoi, dar, poate că de oboseală, turiştii nu le văd.

La baza cascadei se vinde o pensiune. Ingenios patronul. A dat numele cascadei, locaţiei sale comerciale.

Urcăm treptele şi pornim spre rezervaţia naturală Tişiţa. S-a făcut deja ora 13. Intrăm cateva zeci de metri în rezervaţie. Domnul Militaru, sper că nu aţi uitat că e cu noi, ne spune că în miez de zi ursuleţii taie calea turiştilor, iar căprioarele se zbenguie precum copiii. Cu şerpii e mai dificil, iar dacă apare vreo viperă…

Ne cerem scuze şi intrăm pe repede înainte la cabana ocolului silvic Lepşa. Nea Sandu, pădurarul e în treabă. Face curat. Cabana se închiriază. Nu are nimic cu presa, dar nu-şi găseşte cuvintele. Ne arată interiorul cabanei şi e mulţumit. Vin turişti.

Îi urăm de bine şi plecăm spre … mama Gina. Avem de-a face cu buna ospitalitate a celor care mananca turism pe paine. Mama Gina ne intampină cu un zambet larg şi cu un pariu: dăm un păstrăv în harzob dacă în casă e mai cald decat pe terasa pensiunii dansei. Încă îl avem de dat. Primim fructe, apă şi cafea. Dar şi vorbe bune şi o idee nouă, doamna asta s-a săturat de controale şi vrea să închidă pensiunea. O credem. Are ea de vanzare în afară de ospitaltate şi zambet şi o urdă de capră rar întalnită. Dacă vreţi să cumpăraţi, vorbiţi din timp cu oierii din Barseşti ori Tulnici. Pe cuvant, asa ceva nici ca am mai mancat vreodata!

Si mama Gina se gandeste sa inchida portile pensiunii tocmai din cauza pietii negre a turismului de Lepsa! Dar ii pare rau. Si-a facut site, are deja retea de clienti formata in ani intregi si Putna curge pe sub picioarele turistilor.

E chiar pacat!

De la mama Gina ne taram agale spre masina si facem pace cu stomacul.

La amiaza, domnul Saragea e gazda buna langa minipastravaria sa. Peste drum, puhoi de turisti care cauta apa rece a unui izvor ce-si plange existenta direct in drumul national 2D. Reamintim, uitat de autoritati!

Domnul acesta e tare limpede. Spune el clar cam cum se intampla cu turismul in Lepsa. El a dat ingineria mecanica pe o casuta aici. In timp, cinci camere le-a transformat in pensiune. Acum zice ca i-ar mai trebui, dar…

Problema luiŞ vidrele. Aceste animale smechere i.au mirosit pastravul din bazinul ce atrage turistii la bere rece si il halesc. Mai sunt acum vreo zece bucati al domnul Saragea in pastravarie. Cauta scapare de vidre. Daca stiti, dati-i omului solutie.

Deja parerea despre Lepsa ni s-a format.

Mai facem o incercare. O crama. Pentru ca eram si asteptati. Dar pauza. Domnul Botez, dupa cum ne-a zis seful ANTREC Vrancea ca se numeste gazda de la crama, nu a raspuns la apelul nostru la poarta. Chiar eram curioşi.

Cam cum arată o pensiune cu cramă?

Poate aflăm la Soveja.

Pentru că după o călătorie la 20 de km per oră prin Lepşa în căutarea femeilor care vand cas la tipar ori a mesterilor care fac cosuri din nuiele, desigur ca nu i-am gasit, plecam. Raman in urma pensiuni imense cu reduceri de pret la cazari de trei nopti, alte pensiuni cu mancare exact ca la mama acasa, si va spunem ca ale noastre gatesc excelent, alte pensiuni care au doar pat curat, ori pensiuni care tin lacat pe poarta, iar turistii ies doar cu acordul patronilor.

La revedere, Lepsa, ramai fara canalizare, cu constructii haotice, luxuriante, atractive, dar si fara drumuri bune!

Bine te-am gasit, Soveja! Ah, ce trista esti!

Si e! Soveja ne-a intampinat tacuta, cu capul in jos si cu …36 de grade.

Viceprimarul Dobrin e optimist. Spune adio statiunii de altadata si vrea sa incurajeze oameni de afaceri de oriunde sa ridice o nou statiune pe terenuri puse la dispozitie de primarie. E tanar, il doare sufletul de linistea din Soveja, dar stie ca de la 1 septembrie turismul reinvie aici. O pensiune de cinci margarete, prima din Vrancea de asa rang,

Ne minunam, am vrea sa probam dusul cu telefon si radio, dar si scaunele tapisate, dar e timpul scurt si plecam.

Vicele Dobrin ne face o recomandare, familia Albu. Dinstinsi ai locului care cand vad ca vrem sa aflam povestile locului isi pun la dispozitie inclusiv dosarele aflate in lucru. Doamna Iulia are peste 80 de ani si e ghid de ocazie. A batut la pas toate culmile din Soveja, acelea de pe care au venit muntenii si ardelenii, asa ca in Miorita care s-a nascut la Soveja.

Am si uitat cate variante are doamna culese, de Miorita, dar nu am uitat ca bunica ei o legana cantandu.i versuri din aceasta balada lirico-epico-dramatica.

Jumatatea de ceas petrecuta la domnii Albu acasa e tezaur radiofonioc. O pastram si v-o redam pe 20 iulie, la 17.30, in cateva pasaje, la Radio Romania Actualitati.

Piua! Intram in statiune. Ghid, in dreapta soferului, domnul Albu.

Pornim la drum cu o idee: Soveja doarme!

Bai, tata, chiara asa e! Nici ca am mai vazut atat de multa liniste.

Ba a fost si putin zgomot. La vila Consiliului Judetean, dupa cum spun oamenii locului,a  domnului Oprisan si a domnului Miron Mitrea, erau cateva masini, vreo doua, cu tineri care ascultau manele. Hac !

Hotel Zboina. Sufletul statiunii. Ssssssssssst! Dar nu, in hol doua doamne. Femeia de serviciu care spala de zor pe jos, asa de fala. Numai ca nu prea semana a fala. Sigur hotelul e calcat zilnic. Cel putin de baieti destepti care sa intrebe cand se da liber la vanzarea spatiilor. Am vrut sa ne cazam. Dar nu e cale. Hotelul, ca toata statiunea sunt cu lacat pe usa de doi ani.

Domnul Ciolan, seful statiunii e sincer. Stie mersul colorat al acesteio afaceri, dar nu el e sef. Sind Romania e sef si acolo is 400 care comanda.

Pana una alta, statiunea din Soveja ramane ca o fata frumoasa, buna de maritat, dar care nu are noroc, dupa cum glasuieste poporul.

Domnul Albu ne ureaza de bine, in versuri si ne invita la dulceata si tuica. Ii promotem ca revenim. Poate chiar ca turisti.

Plecam pe cele 36 de grade din Soveja.

Ramane un gust amar : asa peisaj, asa izvoare a caror apa tine de foame, asa bogatie nu pot rivaliza cu 1500 de vile din Lepsa ?

Domnul Marian Oprisan, presedinte al Consiliului Judetean Vrancea nu a gasit timp sa ne raspunda. A respins 8 apeluri elefonice, plus al colegei de Vrancea care a si lasat mesaj la secretariat cu subiectul dorit de pus in discutie de noi.

Nu-l mai intrebam nimic pe domnul Oprisan.

Ramane o singura concluzie : Frumoasa si Bestia fara happy-end.