Radio România Actualităţi îţi arată ce asculţi !

Transcriere realizată de Agenţia de Presă RADOR

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 aprilie, ora 16:10) – A sosit momentul să parcurgem, alături de corespondenţii noştri Laura Bădiţă şi Mihai Bădescu, drumul lui Nicodim, un călugăr trimis să împlinească un vis dumnezeiesc.

Reporter: E dimineaţă şi zori de veacuri asprite de colbul lăsat în urmă de copita bidiviilor înşeuaţi de hoarde păgâne. De după rădăcini de pământ aburdind, îmbujorat că vede încă o dată faţa lumii, soarele îşi iţeşte chipul şi urcă apăsat de vremi pe obrazul senin al cerului. În aceste timpuri, la margine de lumi, acolo până unde şi bolta îşi aşterne sfârşitul în oglinda îmbătrânită de ani a celebrului Istru, poposeşte un călugăr luminat în credinţă la Muntele Athos, miracolul spiritualităţii creştine. Poartă în inimă şi minte poruncă vie de la Dumnezeu, vis revelat de Fecioară neprihănită: “Nicodime, Nicodime, treci apele râului celui mare, Danubius, căci dincolo este nevoie de tine. Caută locul «La cascade» şi ridică măreaţă mânăstire! Ajută-ţi fraţii de neam şi de credinţă, căci sunt în strâmtorări şi în nevoi! Lor li se va arăta primejdie şi ameninţarea lor se apropie! Mergi de salvează-i!” E Nicodim Cuviosul trimis de Creator precum o binecuvântare peste lume. Cuprinde cu ochii zarea şi apele îmblânzite de ani ale străjerului Danubius şi caută zadarnic ucenic de Mesia care să-l ajute a împlini porunca. Dar cum pescarul nu se arată, Sfântul îngenunchează cu braţele ridicate la cer şi aduce slavă lui Dumnezeu: “Trebuie să fac până este ziuă lucrurile Celui ce m-a trimis pe mine, că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Facă-se voia Ta, Doamne!” Cum nu îndrăznea să creadă vreodată că va putea să calce pe apă, precum făcuse odinioară Mântuitorul, Cuviosul luă rasa pe care o dezbrăcase, o aruncă pe Dunăre şi păşi pe ea. Apoi, purtând la gât cruce grea de plumb, în mână toiagul şi bocceaua pe umăr, în picioare, pluti până pe malul celălalt. Că aşa a fost şi că se va fi împlinit voia divină mărturisesc încă şi astăzi ziditorii întru credinţă.

Pr. Viorel Vlăducu, consilier episcopal: Sfântul Nicodim căuta locul numit “La cascade” – acolo unde, la căderea de apă, avea să înalţe o frumoasă mânăstire în cinstea Născătoarei de Dumnezeu.

Reporter: Pe pământ românesc, călugărul poposi în vremuri răscolite de porniri otomane. Căută locul din vis şi, gândind că e cel pe care îşi odihneşte tăpile, puse temelie de mânăstire sfântă. Ridică prin vreme casa lui Dumnezeu, ce avea să însemne peste veacuri începuturile isihasmului românesc.

Pr. Viorel Vlăducu: Aici, la Mănăstirea Vodiţa, a găsit sihaştri, pustnici, rugători în aceşti codri frumoşi. Dar pentru că avea experienţă de la Sfântul Munte Athos, a organizat după regulile Sfântului Vasile cel Mare, regulile vieţii de obşte monahale, viaţa mânăstirească de la Sfânta Mânăstire Vodiţa. Avem în spatele nostru ruinele Sfintei Mânăstiri Vodiţa de acum peste 600 de ani. Mânăstirea Vodiţa este prima mânăstire atestată documentar, prima ctitorie voievodală, de către Vladislav Vodă. PS Nicodim Nicolaescu, Episcopul Severinului şi Strehaiei: A venit la noi într-o vreme în care, în Balcani, înflorise curentul isihast. Acest curent consta în rostirea Rugăciunii lui Iisus timp îndelungat, în urma căreia cel ce se ruga simţea o linişte lăuntrică, acea isihia, aducătoare de har şi până într-acolo încât se ajungea pe cele mai înalte trepte duhovniceşti de desăvârşire. Am putea spune că el este părintele isihasmului românesc.

Reporter: Dar drumul şi neliniştea cuviosului nu sfârşiră în acest loc. Luminat de Antonie cel Mare, sfântul care trăise cu mult înaintea sa şi care îi repetase visul Preacuratei, părintele Nicodim porni din nou să bătătorească poteca sfinţeniei, în căutarea locului numit “La cascade”.

Pr. Viorel Vlăducu: După ce a zidit această mânăstire, Vodiţa, Sfântul Nicodim a înţeles să-şi continue drumul său. De aceea, pe acel deal frumos, Sfântul Nicodim a trecut mai departe şi a ajuns la Mânăstirea Topolniţa, pe care a ctitorit-o mai apoi. PS Nicodim Nicolaescu: El a căutat să construiască o mânăstire pentru Maica Domnului. A fost la Gura Motrului, pe Motru, a fost la schitul Topolniţa…

Reporter: În susurul limpede precum un glas de măicuţe ridicat din strană către cer, călugărul zidi schit ce renăscu mereu peste veacuri. Ctitoria îi făcu pe oameni să nu uite locul binecuvântat de Dumnezeu, cu păduri înveşmântate în mantie verde şi râuri cristaline, în care soarele îşi stinge razele dornic să mai scape de arşiţa lor. Aşa se face că în 1646, pe locul vechiului schit, boierul Lupu Buliga ridică biserică nouă, lăcaş ce dăinuie prin timp şi care fascinează prin pictura în frescă în stil bizantin, veche de 336 de ani şi aflată acum în plin proces de restaurare. Lăsăm micul schit şi ne întoarcem la Sfântul Nicodim, care pleacă spre răsărit şi paşii i se opriră la Mânăstirea Crivelnic. Este singura ctitorie din Mehedinţi care de-a lungul anilor a rămas în ruină; dar şi aici prelaţii ar vrea să pună piatră de zidire nouă. E nevoie însă de un călugăr tânăr, cu râvnă la Dumnezeu, hotârât să înfrunte viaţa aspră, apropiată de cea a unui pustnic, pentru ca locurile să prindă viaţă. El nu a fost găsit până acum şi este o mâhnire, dar nu şi singura. În ultimii ani, la Crivelnic, minţi lăcomite de focul aurului au scormonit pământul în căutare de comori. Ce bogăţii ar putea găsi la sfânta mănăstire ne spus acum urmaşii cuviosului:

Pr. Viorel Vlăducu: Se observă că la zidurile sfintei mânăstiri anumiţi oameni au săpat căutând comori. Sunt sigur că călugarii care au vieţuit aici în vechime le-au spus celor care veneau pentru rugăciune că singura comoară pe care o găsesc este Comoara Hristos, iar ei să vină la El şi să se împărtăşească cu El.

Reporter: Şi drumul sfântului nu se opri aici, la Ponoarele, în locul despre care legenda spune că Dumnezeu lovise cu palma tavanul unei peşteri, hotârât să-i facă pod de trecere. Ştia că va trimite om peste veacuri care să-I desăvârşească lucrarea. Aici cuviosul nu zăbovi prea mult; fu izgonit de doi necredincioşi care, temându-se că biserica ce o va înfiinţa le va lua pământurile, îi puseră în desagă o găină tăiată cu cuţitul său şi-l acuzară de furt. Ruşinat, aruncă blestem greu asupra acelui loc, blestem pe care oamenii se chinuie să-l sfărâme chiar şi astăzi, iar pe acele locuri, la Ponoarele, este zidită acum o biserică.

Tudor Răţoi, director Arhivele Statului filiala Mehedinţi: Nicodim a plecat de la Ponoarele, însă – spune legenda – a aruncat asupra locuitorilor un blestem: să rămână săraci pe veci, adică în râurile lor să nu crească nici broaşte, nici peşti. Este un loc în care într-adevăr vieţuitoarele nu pot să supravieţuiască.

Reporter: Şi totuşi, ruşinea pricinuită Sfântului nu fu zadarnică. Minunea cunoscu împlinire prin glasul unui părinte luminat de o joacă de copil, iar Cuviosul nu plecă fără să-i fie revelată.

PS Nicodim Nicolaescu: A ajuns la Ponoare şi de acolo a aflat de la un tată despre locul pe care el îl căuta, “La cascade”, unde copilul său pierduse porcii. Deci, în mod miraculos a fost descoperită acea poliţă pe care amplasată Mânăstirea Tismana. Reporter: Veniţi cu toţii la Tismana, cetatea de vis a creştinismului românesc. Acolo, în locul numit “La cascade”, se împlini porunca divină: citadelă a Ortodoxiei noastre, revelată în vis de Născătoarea de Dumnezeu şi semn că ţara aceasta e loc binecuvântat de Creator. După ce îşi găsi casă în peştera marcată şi astăzi de o cruce sfinţită, pe platoul din stâncă şi zidire din piatră, luând drept model bisericile din Sfântul Munte, Cuviosul ridică la Tismana lăcaş ce nu s-a năruit vreodată din temelii şi sfinţenie. E ctitorie de sfânt ce n-a muşcat din mărul întins de şarpele ispitei, ci a întors sabia credinţei purtată cândva de Cel ce a ridicat păcatele lumii. Maica Maria Procopie, muzeograf al Mânăstirii Tismana: Ajuns aici, Sfântul se retrage în peştera care se poate vedea însemnată pe stâncă cu o cruce, iar tradiţia noastră spune că l-a întâmpinat un şarpe pe care Sfântul l-a închinat cu crucea pe care o purta la gât, iar şarpele s-a izbit de stâncă şi s-a aruncat în prăpastie. Şi ca semn al acestei minuni a rămas întipărită pe stâncă forma urmei de şarpe. Reporter: După zidire şi mai apoi sfinţire, la 15 august 1377, în Ziua Adormirii Maicii Domnului, Mânăstirea Tismana deveni loc de închinăciune, templul minunilor ziditorului său şi şcoală de meşteri cunoscută.

Maica Maria Procopie: Mai târziu, Sfântul va înfiinţa aici o şcoală renumită în întreaga Peninsulă Balcanică de copişti, de caligrafi, de zugravi, de sculptori, dintre care mai târziu sunt recrutaţi mitropoliţii Ţării Româneşti. Sfântul însuşi, în anul 1404, va scrie un manuscris, un “Tetraevanghel” – deci cele patru Evanghelii -, care reprezintă primul codice ornat pe pământ românesc şi care se pătrează acum în Muzeul Naţional de Istorie. Sunt cunoscute şi câteva minuni pe care Sfântul le-a făcut încă decând era în viaţă. Mircea cel Bătrân urmărea o alianţă cu regele Sigismund de Luxemburg şi, în drum spre Severin, se opresc la Tismana.

Sigismund îl ispiteşte pe Sfântul Nicodin cerându-i să mănânce carne în timpul unui ospăţ, ştiind că în mânăstire nu se servea decât peşte, îl pofteşte pe Sfântul la masă spunându-i că va fi servit cu carne de peşte, însă în realitate sub capacul ce acoperea un platou se afla carne de porc. Sfântul binecuvintează peştele şi, spre surprinderea tuturor, pe platou se alfa într-adevăr peşte. Deci, printr-un simplu gest de binecuvântare, Sfântul transformă bucatele din carne de porc în carne de peşte. Reporter: În anul 1406, Sfântul Nicodin fu chemat la cer pentru desăvârşirea întru Hristos. Dar înainte să plece în această drumeţie îşi săpă cu propriile mâine mormântul în sfânta mânăstire pe care n-a voit să o mai părăsească vreodată. Şi totuşi, trupul său a dispărut în locuri nemaiştiute acum de oameni.

Maica Maria Procopie: Sfântul a fost îngropat în mormântul pe care singur şi l-a săpat încă din timpul vieţii, care poate fi văzut în biserică imediat în dreapta. A fost dezgropat după şapte ani, sfântul său trup a fost găsit neputrezit, având bună mireasmă, izvorâtor de mir. Călugării l-au aşezat într-o raclă spre închinare în biserică, însă prin secolul XV domnitorul Ţepeluş cel Tânăr, domnitorul ţării, voia să mute sfintele moaşte în Bucureşti. Sfântul însă nu vrea să plece din Tismana şi se arată în visul unui călugăr, iar mai apoi stareţului mânăstirii, spunându-i să ascundă sfintele moaşte şi numai degetul arătător să-l păstreze. Şi în timp ce se închina acel călugăr, degetul arătător s-a desprins de la mâna Sfântului şi cu toţii au înţeles că asta a fost voia lui cea sfântă. Trupul Sfântului se afla ascuns sub pardoseala bisericii până în secolul XVII, însă din nefericire acum a rămas cu totul ascuns. Reporter: De veţi ajunge la Tismana, trebuie să ştiţi însă că au rămas şi sunt păstrate şi astăzi în biserica zidită prin truda Cuviosului degetul său, desprins prin minunea săvârşită din dorinţa sa, şi câteva obiecte purtate de însuşi Sfântul.

Maica Maria Procopie: Într-un sicriaş, păstrăm în biserică degetul arătător al Sfântului Nicodin, crucea pe care Sfântul o purta la gât şi două părticele de sfinte moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Ignatie Teoforul, pe care Sfântul Nicodin l-a primit de la Patriarhul Filotei al Constantinopolului. Reporter: Deşi sunt 632 de ani de la zidire şi peste ea au trecut păgânii şi flăcările veacurilor, sfinţenia n-a pierit niciodată. Peste milenii, la cascadele căutate cu atâta sârguinţă de Sfântul Părinte, românii l-au preaslăvit pe Dumnezeu şi au colbuit chiar şi cu sânge zbuciumul istoriei.

Maica Maria Procopie: În a doua jumătate a secolului al XV-lea, mare pare a mânăstirilor din Oltenia sunt incendiate, în parte chiar distruse, fapt care trece şi pe la noi. Cel ce se îngrijeşte mult mai târziu de refacerea stării mânăstirii va fi Neagoe Basarab. În 1844, mânăstirea va fi transformată în palat domnesc. Şi ca un ultim eveniment istoric, tezaurul ţării a fost depozitat aici, din iniţiativa Mareşalului Antonescu – între 1944 şi 1947, au fost depozitate aici 212 tone de aur.

Reporter: Încheiem aici povestea Cuviosului Nicodim, trecut peste veacuri la cer şi sfinţenie. Pornită de la Vodiţa, acolo unde până şi bolta îşi aşterne nesfârşitul în oglinda îmbătrânită de ani a străjerului Danubius, şi desăvârşită aproape de inima ţării, în cetatea de vis a neamului românesc, legenda Cuviosului fascinează prin credinţă şi frumuseţe. De veţi asculta îndemnul să-i urmaţi cărăruia, la sfârşitul călătoriei cu siguranţă veţi descoperi că locurile n-au rămas aşa cum le-a scris cu o suflare de viaţă la începuturi Însuşi Dumnezeu, ci le-au desăvârşit oamenii, înfăptuind porunca lui: “Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul”. Şi de veţi descoperi taine ce vă vor purta sufletul în lumea desăvârşită a cerului, să nu uitaţi vreodată că lucrul născut din sfinţenie nu piere niciodată, ci renaşte mereu.