Poveștile Retezatului

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

un reportaj de Mario Balint și Ilie Pintea

Na, am făcut-o şi pe asta! Adică am luat-o eu, cătinel-cătinel, spre vîrful Retezatului deşi, toată lumea ştie, mie îmi place muntele… văzut în fotografii! Prietenia cere, însă, sacrificii şi nu puteam să îl las pe Ilie să se chinuie singur: l-am asistat îndeaproape! Am plecat spre Ţara Haţegului duminică, după cîntatul cocoşilor, cu soarele în ochi să nu dau, care-cumva, de vreun dinozaur pitic specific zonei, fioros, orşcît! Trec pe lîngă Szarmizegetusa Regia Ulpia Traiana şi mă gîndesc, pentru a cîta oară!?, că dacă aceste ruine ar fi fost oriunde altundeva, oficialităţile locale şi comunitatea ar fi scos bani cu duiumul din exploatarea turistică a pietrelor şi ruinelor de temple păstrate în zonă! La noi, nimic nu se întîmplă, doar o dulce amorţire, narcotică parcă, spasmotică din cînd în cînd, atunci cînd mai apare Boc la televizor (în cazul lui, „mic la stat mare la sfat” nu se potriveşte)! Dar, ce mă mir, cînd ministrul paleolog al culturii, însoţit de ţîţele goale ale consilierei ministeriale, se vîntură pe coclauri mai exotici decît Ţara Haţegului! Mă rog, asta e o altă discuţie, şi din postura mea de şofer nu-mi permit să critic ciocoii noi ai orînduirii! Dar, parcă totuşi, locul lor e mai nimerit în arena gladiatorilor de la Ulpia Traiana, decît pe culoarele întunecate, puţind a furăciune, ale Puterii!

Trebuie să scriu despre Retezat şi, uite ce a ieşit! Un limbaj buruienos şi nemulţumiri, frustrări etc, pe care m-am grăbit să le afişez, revoltîndu-mă împotriva propriului sistem, amorţit şi narcotizat! Dar, poate, acesta este efectul aerului de Nucşoara asupra mea! Retezatul are efecte diverse. Pe unii, îi linişteşte, pe alţii, îi irită! Adică pe mine! Să faci un reportaj despre frumuseţea răpitoare a Retezatului, acum, cînd „dincolo” sînt unii care îţi mînjesc uşa cu kkt, este ca şi cum te-ai refugia în patima alcoolului, în loc să iei atitudine, să-ţi schimbi tonul vocii somnifer, să te dai cu capul de pereţi dacă altfel nu merge.

La Nucşoara, la sediul Administraţiei Parcului Naţional Retezat, cel mai vechi din ţară, am întîlnit doar 10 rangeri la 38.000 de hectare de teren, cîţiva jandarmi montani din cadrul Inspectoratului „Decebal”, Hunedoara, enorm de multe probleme şi o basculantă de pasiune! Fără aceasta, spiritul Retezatului s-ar fi dus dracului de mult! Oameni puţini, dotări pe muchie de cuţit, salarizare mizerabilă, ingredientele „succesului” în România, o ţară în care 5 zile pe săptămînă vorbim despre vacanţe şi concedii! Atitudinea lipseşte! Societatea „în civil” a amuţit! Furăciunile sînt un mod de viaţă, iar noi… o batem în cap cu probleme inexistente! Lipseşte coerenţa, lipseşte viziunea, lipseşte un plan cincinal! Puţinele pensiuni de la poalele Retezatului, precum pensiunea Iancu, încearcă imposibilul: un trai normal într-o ţară normală! E adevărat că normalitatea este dată aproape exclusiv de turiştii străini care vin aici, dar ce mai contează! Nu este în sarcina mea să judec.

Lacul Bucura este el cel mai întins lac glaciar din ţară, dar este şi greu de atins! Am avut o presimţire sumbră: mă durea în cot de dimineaţă! La propriu! Adică puiul meu de reumatism m-a avertizat că va ploua, deşi afară era un soare deşertic. Aşa că, am preferat să aştept în parcare echipajul Alin Alimpesc – Ilie Pintea plecaţi să cucerească cel mai uşor traseu din Retezat. Cînd ploaia măruntă şi rece a început să cadă, m-am şi gîndit la berile calde, irlandeze, la focul cu buşteni şi la toate binefacerile muntelui… închis în cabană! În parte, am aranjat lucrurile la întoarcere!

O întoarcere clasică, bucuros fiind, în sinea mea, că în doar 24 de ore, Retezatul a urcat două locuri în clasamentul pentru cele 7 noi minuni ale lumii! Votul s-a încheiat. De acum începe politica! O luăm iar de la capăt…?

…of, Mario, iar ai dat drumu’ la câini, cum zice momârlanul, când noi plecaserăm, precum poeţii romantici, să ne îmbătăm cu aerul tare al înălţimilor şi cu peisajele parcă pictate de impresionişti care ne înconjurau cât vedeam cu ochii! Pentru că revoluţionarul echipei, acest Che Guevara de Reşiţa cu a cărui prietenie mă mândresc – deşi o să zică cititorii că ne-am înţeles să ne lăudăm reciproc – a relatat doar o parte a aventurii noastre montane, încerc să vă povestesc eu ce şi cum a fost mai departe.

Buuun! Cum ar veni, eram pe teritoriul meu, adică la vreo 60 de kilometri de casă, şi asta însemna că-s gazdă, deci ştiu tot ce mişcă pe la poale de Retezat. Pe dracu’ ! Deşi îs atât de aproape de munţii pe care alţii îi caută de la mii de kilometri, n-am avut motive să le bat cărările, aşa că toate informaţiile mele veneau de pe net, de la prietenul Sorin Oprea, care a umblat ceva pe-aici şi de la salvamontistul şef George Resiga, care mi-o desenat o hartă faină cu traseul de urmat, hartă pe care o şi vedeţi în poză. No, şi cum ziceam, am plecat spre Haţeg, unde îmi dădusem întâlnire nu doar cu Mario, ci şi cu purtătorul de cuvânt al jandarmilor montani (mulţam fain, Leo!), care era cât pe ce să nu mai vină, prins cu alte treburi. Ne-am regrupat, am luat cap compas Nucşoara şi iată-ne ajunşi în punctul de plecare al oricărui turist care se respectă. Alin Alimpesc, şeful rangerilor din Parcul Naţional Retezat, ne spunea că turiştii străini nu pleacă spre zona montană fără să intre pe aici, ca să se intereseze de traseu, de prognoza meteo sau de zonele de campare, pe când ai noştri admiră clădirea din viteza maşinii. Apropo de clădire, n-ai cum să nu o remarci, pentru că îi tare faină, iar pe dinăuntru e chiar splendidă, cu mobilier făcut din buşteni.

Din interviurile luate la Nucşoara am aflat ce-i cu speciile protejate din Parc, cum se descurcă 10 (zece) rangeri cu cele 380 de hectare pe care le au în grijă şi cum au învăţat turiştii să lase în pace floarea de colţ şi capra neagră şi să plece acasă doar cu fotografii. Care-i treaba cu Retezatul şi de ce merita să se bată pentru a intra între minunile lumii aveam să aflăm a doua zi….

… când Alin a renunţat la alte treburi ca să ne conducă pe traseul cu care venisem în buzunar. Drumul, cum zicea şi Mario, ne-a provocat mirări peste mirări: cum dracu’ s-o fi asfaltat ca-n palmă pe coclauri, în timp ce drumul dintre Haţeg şi Petroşani e plin de găuri ca integramele ? Explicaţia e cât se poate de românească şi ţine de şmecherii cu cabane şi viloace prin zonă, care nu-şi puteau ambala caii putere decât pe un drum clasa-ntâia. Drum care se strică pe măsură ce înaintăm, provocându-i emoţii lui Mario, pentru că, la o adică, dacă rămâneam pe-aici, n-ar fi ştiut nimeni de noi. Am lăsat în urmă cabana Rotunda, unde Ceauşescu mai venea să vâneze, ne-am oprit de nu ştiu câte ori pentru poze, şi, cu toate că-l întrebam pe Alin cum se cheamă aia şi ailaltă, nu mai ţin minte nimic, aşa că nu vă pot zice că am văzut cutare vârf ori pârâu.

Am tot ţinut-o aşa o vreme, până când drumul s-a terminat fără nici un avertisment într-o poiană (pe asta ştiu cum o cheamă, e Poiana Pelegii) de unde numa’ pe jos mai puteai străbate. Am scos rucsacul din portbagaj, l-am împovărat pe Mario cu un trepied de vreo cinci kile şi am pornit. Nu prea mult, pentru că după ce a văzut puţin împrejurimile, Mario s-a întors, cu trepied cu tot, să vegheze maşina, şi io m-am luat după Alin, pe o cărăruie plină de bolovani. Că m-am luat după el e un fel de a spune, pentru că, după câteva minute, abia îl mai vedeam printre copaci, în timp ce mă chinuaim să respir. Abia ieşisem într-o poieniţă, de unde vedeam nu ştiu ce vârf, că eram deja ud leoarcă, iar cureaua aparatului foto (mulţam fain, Cornel!) era plină de transpiraţie. Alin, băiat de treabă, n-a făcut mişto de mine prea tare, domolindu-şi ritmul ca să îl pot ajunge din urmă.

Am umblat noi aşa vreo juma’ de oră, şi numa’ ce mă pune dracu’ să întreb dacă mai îi mult. „N-am făcut nici un sfert din drum”, zice rangeru’, şi mai era şi înnorat. Am strâns din dinţi şi-am pornit mai departe, deşi îmi ardeau muşchii  – vorba vine muşchi, mai mult slănină – şi de-abia mai trăgeam aer. Muream de curios să văd ce îi face pe unii să bată drumul ăsta lung şi întortocheat, şi cum se vede lumea de la înălţimea aia pe care o cucereşti cu propriile picioare. Da’ n-a fost să fie, pentru că a început să plouă cu găleata, şi am răsuflat uşurat când Alin mi-a salvat orgoliul şi a propus să ne întoarcem.

Acu’, dacă stau să mă gândesc bine, tot n-am urcat degeaba, pentru că, atât cât am văzut eu printre gâfâituri, Retezatul îi frumos de nu se poate, cum ar zice un prieten de-al meu, şi chiar pe vremea aia câinioasă cu care am pornit noi la drum. Crestele zimţate (nu mă întrebaţi care că nu ştiu), dantelate cu nori negri, valea prăpăstioasă în care îşi făcea loc un pârâu vijelios şi pădurea care ne înconjura din toate părţile fac să merite efortul, iar ceea ce e mai departe n-are cum să fie decât şi mai şi. Dacă adun suficient curaj şi dacă mai dau jos nişte kile, poate mă mai duc odată, mai ales că toţi îmi spuneau că ăla-i cel mai uşor traseu, bun şi pentru babe. Aşa că, ăia care aveţi de gând să vă daţi mari că aţi umblat pe Retezat, atenţie la mine: dacă nu vă ţin picioarele, aşa cum până şi io, om născut la munte, am constatat, staţi la cabană, beţi bere ca să faceţi burtă şi admiraţi de la distanţă, ca să nu vă întoarceţi feşteliţi după un sfert din drum, aşa ca mine.

Întoarcerea a însemnat şi o bucurie: Parcul Naţional Retezat era pe locul 10, adică urcase două poziţii în 24 de ore! Eram mândri nevoie mare că radioul pusese umărul la promovarea Retezatului, dar parcă nu ne venea să credem că românii   s-au putut mobiliza aşa de tare pe ultima sută de metri, şi nici lui Zoran Acimov, directorul Administraţiei Parcului, nu-i prea venea să creadă. Tot el ne-a spus un lucru de care ar trebui să ţină seama ăia care pot: dacă Guvernul vrea să se laude că are parcuri naţionale, să le sprijine pe măsură!

Am plecat din Retezat cu multe opriri, că nu prea ne venea să lăsm în urmă lanţul de munţi care se vedea tot mai departe. Pentru echipa noastră, ăsta a fost ultimul reportaj din seria asta, şi mă bucur că sezonul se termină aici, unde a început povestea românilor…

iulie 2009

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități