Pe urmele călugărului Nicodim

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

un reportaj de Mihai Bădescu

Ideea unui astfel de reportaj a încolţit la ultimul Forum al corespondenţilor RRA la Buzău, în 2009, atunci când am vazut materialele colegilor. Era ceva nou şi inedit un material video pentru un post de radio Nu era însă nouă pentru noi ideea de a face un film, pentru că împreună lucrăm şi în presa vizuală. Aşa că au urmat cateva luni de tatonări, facem, nu facem. Timpul, bată-l vina. Până când a trebuit să ne hotărâm, mai ales că am fost invitaţi să ne integrăm propiectului. Bine bine, facem! Dar ce facem? Trebuia un subiect bun, si nebatătăorit. Aşa că unele idei picau din start, chiar dacă subiectul era consistent. Ok, în cele din urma a venit Mihai cu ideea şi asa am ales subiectul legat de moştenirea lăsată de Sf Nicodim în această parta de ţară şi drumul lui către Mănăstirea Tismana. Apoi a început “distractia “.
Şi ne-am hotărât noi cam târzior să demaram filmarile, pentrut că …. am voit filmari ca de televiziune, dacă e bal, bal sa fie! Numai că prima problemă a fost cameramanul, când am vrut noi colegul nostru nu a putut, cand a putut el au intervenit la noi altele, timpul însă trecea. Trebuie să spun că filmarile s-au făcut în aprilie, când era postul mare, când se apropiau Sfintele Paşti şi cum aveam filmari cu preoti a fost destul de greu să ne găsim acelaşi timp pt filmari. Am găsit întelegere la părintele Vladucu care a mers cu noi în mai toate locurile din Mehedinţi.

Ordinea filmarilor a fost un pic inversă decât cea din material. Am mers mai întâi la cele mai îndepărtate. Aşa că prima dată am mers la Crivelnic. Eu una nu mai auzisem de locul acesta şi mă aşteptam să găsesc acolo o mănăstire. Când am ajuns însă nu vedeam nicio mănăstire. Am înţeles de ce nu ştiam de ea…. mai rămăsese doar o ruina. Şi cum nu ar fi de ajuns că locul este uitat de lume, şi drumul este unul părpădit şi cine ştie? Poate nu cu mult schimbat de perioada în care a trecut pe acolo Sfantul. Doar casele ceva mai acătării iţi spuneau că eşti în zilele noastre. Locul este însă mirific. Aş fi ascultat sursurul apei la nesfârşit şi nu aş mai fi plecat de acolo ore în şir desigur, dacă nu aveam filmari!!!
Bun….. făcurăm şi filmarea aceasta cum ar spue o olteancă sadea. Am mers apoi la Tismana, un alt loc unic prin frumuseţe. Aici singura noastră problemă şi cea mai mare a fost că lipsea Maica Stareţă, aşa că nu am avut accept să filmăm în interiorul sfintei mănăstiri. Am întalnit-o însă pe maica Maria care desi aştepta un grup important, şi-a făcut timp pentru noi. Informaţiile oferite de ea au fost extrem de preţioase, fiind muzeograf în cadrul mănastirii ne-a oferit foarte multe date istorice. După interviul cu măicuţa aici şi apoi cadrele necesare pentru material ne-am îndreptat către Ponoarele, singurul loc unde Sfântul Nicodim nu a lăsat mănăstire ci blestem greu. Aici am oprit pentru timp scurt, pentru că ziua deja trecuse şi noaptea ne presa. Deşi ziua de filmare a început undeva pe la ora 6 ziua a zburat pur şi simplu. Dar nu am ajuns acasă. Era noaptea Învierii la romano-catolici şi Mihai a mers să filmeze Sfânta Liturghie în satul Eibenthal, o comunitate de cehi din Românească aşezată la circa 7 km de Dunăre în Munţii Banatului

Au urmat apoi alte amânări ale proiectului. Fiecare dintre noi mai lucrăm şi prin alte părţi, aşa că a fost destul de greu să găsim acelaşi timp pentru proiect. Nu pentru că nu era important, ci fiind şi în preajma sărbatorilor fiecare a avut de făcut lucruri presant de urgente. Am mers în cele din urmă la Epsicopia Severinului pentru interviul cu Prea Sfinţiul Nicodim undeva în jurul datei de 16 aprilie. În cele din urmă a venit Paştele, asa că alte 3 zile filmările au stat pe loc. Chiar în ziua de Sfântul Gheorghe, pe 23 aprilie deci, am mers la mănastirea Vodita pentru a continua materialul şi filmările. Sfantul Gheorghe care este însă şi protectorul oraşului nostru. Cu alte cuvinte erau zilele oraşului, adică altă perioadă în care filmările erau blocate. Ultima filmare a fost la Schitul Topolnitei. Am mers acolo pe 25 aprilie. Eu am simtit acest loc încărcat de spiritualitate, o linişte aparte care parca îmi învăluia sufletul când m-am aflat acolo. Biserica veche se află în reabilitare de câţiva ani. Am intrat tousi să vedem icoanele originale, vechi de câteva sute de ani. O adevărată încântare!

În aceeaşi zi trebuia să trimitem promo-ul emisiunii. Aveam în gând ca la montaj să adugam o piesă religioasă, un motto al promo-ului “Veniti cu totii la Tismana”. Il rugasem pe părintele Vălducu sa-mi dea piesa într-un format audio. Ca într-un lanş al slăbiciunilor, la randul lui rugase pe cineva să copieze piesa un CD. Aşa că am mers la Radio Lumina să îl iau, numai că surpriză . . .. CD-ul nu era de găsit şi nu era nimeni care să ne spună unde era « pus bine ». Era ora 13 iar noi până seara trebuia să trimitem promo-ul. Aşa ca am început din nou să dau telefoane peste telefoane preotilor care am crezut că mă pot ajuta. Am ajuns până la dirijorul corului care îl cânta. Pentru că era un format prea mare nu se putea ataşa pe mail, asa am ajuns să il transferăm pe messenger si, în cele din urmă, eu să îmi lărgesc lista de cunoscuţi cu adrese de mess J . Din fericire, până la urmă totul a ieşit bine şi materialul a fost gata de difuzare până seara.

Asta se întâmpla pe 25… şi noi pe 28 trebuia să fim cu materialul filmat şi montat. Pe 29 era marea difuzare. Duminică, o zi la fel de plină Mihai a scris textul reportajului până spre seară când ne-am întâlnit şi am încercat să punem la punct ultimele de talii. Luni urma să fie montat, dar cum au apărut chetiuni neprevăzute a rămas totul pe marţi. Dar marţi seară, după trei zile de muncă pe brânci, cum se spunem am putut să tragem linie şi să aşteptăm ziua de miercuri cu emoţii legate doar de faptul cum va fi primit materialul. Eram într-u fel sau altul mulţumiţi că am reuşit să ducem la bun sfârşit proiectul.

In total când tragem linie au fost ceva zeci de ore de mers pe teren, alte zeci de documentare si scriere şi alte zeci de montaj, rezultatul? . . . Aş spune eu că a meritat.

A fost primul meu reportaj de acest gen, la început am avut emoţii, însă acum sunt liniştită şi pot să zâmbesc când mă gândesc la el. Deja aştept o alta provocare!

M-au impresionat toate locurile în care am fost. Fiecare mănăstire în parte are povestea ei. Mărturiesc faptul că vizitasem câteva înainte să fac reportajul (Vodita, Schitul Topolniţei şi Tismana) şi doar acum am realizat pe lângă câte informaţii şi pe lângă câte poveşti interesante am putut să trec atunci când am fost un simplu turist. Trebuie să spun că până să încep materialul nici nu auzisem de Crivelnic. Când am ajuns în acel loc am i înteles de ce… manastirea este acum doar o ruina, undeva între nişte sate răsfirate şi un drum greu accesibil, care se pierde la un moment dat.

M-am îmbogăţit sufleteşte şi spiritual făcând acest material. Drumul Sfântului Nicodim, un drum al încercărilor şi greutăţilor îmi va fi pildă toata viaţa. Este un exemplu viu al biruinţei credinţei.

Îmi pare rău, aşa cum am mai spus-o, că drumul Sfântului, de la Vodiţa la Tismana, nu a fost introdus în nicio ofertă a agenţiilor de turism. Cei care nu sunt din zona, şi nu numai ar fi încântati, la fel ca şi mine, să decopere minunile ce s-au petrecut în aceste locuri cu sute de ani în urmă. Să descopere văile, dealurile şi munţii prin care Sfantul şi-a făcut cărare, să admire mănăstirile cele noi dar şi ruinele care încă mai adăpostesc tainic poveşti nemuritoare. Dar poate materialul nostru va fi o invitaţie la drumeţie pentru ascultătorii lui şi pentru cei care îl vor viziona în format video.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități