La Brăila-n port…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

un reportaj de Cristina Moise și Roxana Dumitrescu


Pornim din nou la drum, nu ca l-am fi abandonat in ultimele trei zile, dar parasim Buzaul si legumele lui si cautam racoarea Dunarii de Braila.
Of, iar in soare ! Iar zeci de minute de sunet de prelucrat in doar 15 minute de emisie radio !
Nu iesim bine din municipiul Buzau ca suna telefonul, a cata oara, oare ? Roxana intra in direct la Studio Deschis pentru o ultima promovare a editiei realizata la Suceava, cea despre necazul oamenilor care locuiesc in zonele cu balastiere. Dupa amiaza n-am avut cum sa ascultam reportajul, eram pe drumul Brailei.
La iesire din Buzau, cultivatorii de pepeni din Baragan. Intinsi de-a lungul DN 2B Buzau-Braila, oamenii accepta cu obisnuinta ca soarele sa le bata nu numai in pepeni, ci si in cap. Ne imbie cu un zemos rosu, dar trece trenul si se ridica bariera la Manzu.
Deja obositi dupa trei zile de batut gradinile legumicultorilor buzoieni, furam cateva minute de somn. Nu prea merge ! Trebuie sa discutam.
Oare cat de frumoasa e Braila ? Oare cat de vie, ofertanta, cum spune Roxana, si ce se intampla la  mijloc de vara in port ?
Drumul curge lin printre campiile Baraganului, insa primul contact cu judetul e unul pozitiv : lanuri bine irigate si lucrate. Vine si o prima concluzie : se tin de treaba agricultorii astia mai bine decat cei de la Buzau.
Iesim din drumul national si cautam calea spre statiunea Lacu Sarat, orientativ pentru o cazare convenabila ca si prêt.
Nu gasim intrarea in statiunea asa ca nimerim direct in orasul Braila. Intampinarea se face cu un sens giratoriu apoi cu case joase, neingrijite si multi, multi oameni imbracati in pantaloni surti si cu slapi in picioare. Mergeau la cumparaturi. De fapt asa comozi sunt in general brailenii obisnuiti cu malul Dunarii aproape. Gina Bahor, colega noastra de la Braila ne-a recomandat ca si cazare Hotelul Tineretului. Il cautam. Noroc ca imi aminteam strazile si cladirile importante ale orasului. Pana la urma nu-i nici o nenorocoire sa locuiesti in diferite orase. Hotelul – extrem de uzat. Facem cale-ntoarsa din cauza fumului de tigara impregnat in peretii camerei pe care receptionera ne-a aratat-o spre vizionare a conditiilor. Ce facem ?
Un taximetrist, braileanul amabil care ne-a si spus pe unde sa intram la hotelul acesta, ne recomanda totusi statiunea Lacu Sarat – mai ieftina si conditii faine de cazare.
Ieftin nicidecum, dar conditii cat de cat, da. Am gasit o pensiune de trei stele si 25 de lei pulpa de pui prajita, de fapt facuta sfarog. Mai adaugam firul rosu al zilelor petrecute la Braila : un taraf de lautari cu progarm de concert de la ora 20 pana la 1-2 in noapte.
Muzica lautarilor de apt caracterizeaza intr-un fel viata la Braila si putina animatie din acest oras port care la inceput de secol XX dadea peste cap realitatile Odessei.
Pe valurile Dunarii, varianta lautarilor de Braila am mers la culcare pentru ca avea sa inceapa o zi … grabita.
Cum am planuit-o noi doua, asa a si fost.

La fix 6.30 am prins prima cursa a bacului in zona Stanca, de fapt fosta Stanca, acum praf. Vorbim despre prima fabrica de ciment din Romania facuta zob de baietii destepti.
Era o prima trecere a celor circa 300 de metri e Dunare a primilor muncitori care isi petrec pe la vreun loc de munca in Insula Mare a Brailei. Obositi, fara chef de vorba, gri ca si dimineata acelei zile. Cu salopete si sacose de carpa, din material textil. O lume harsita.
Pe malul celalalt vreo 12 pescari alinitai la oblet si carasel. Cu scaunele si chiar umbrela, pentru orice eventualitate. Si chiar au avut nevoie pentru ca pe la 6.50 a inceput ploaia.
Vin din tata-n fiu pe malul Dunarii pentru ca fluviul asta ii hraneste, nu statul. Dar vin si din pasiune pentru balta.
De pe bac coboram cu satenii din Insula care muncesc la oras, dar si cu masina de posta si cele ale sefilor din zona.
Trecem liniile ferate dezfectate si aruncam un ochi catre fosta fabrica de bere, apoi spre cateva gramezi cu gunoi care asortau firesc trotuarele strazii Astrului. Se inscriau in decor si muncitorii in salopete moderne si curate care grabeau pasii spre santierul naval al europenilor nordici.
Se zareste centrul Brailei. Si portul. Gol. Pustiu. Sau poate linistit. De, e prea de dimineata.
Asa ca ne intarim fortele cu o cafea. Locul cochet, noi in cautarea unei posibile victime care sa ne fie ghid in orasul tanti Elvirei.
Un domn bine trecut de prima tinerete, cochet si el in felul lui, isi cere linistit cafeaua si aprinde tacticos o tigara.
El e.
Asa a si fost. Misterios insa, domnul acesta ne-a dus direct la sursele necesare are ne-au facut o oglinda a Brailei de altadata si din prezent. Am mers la Muzeul Brailei.
Doamna Stoica, critic de arta, ne istoriseste exact trecutul de aur al Brailei cu casele celebre ale grecilor, viata agitata din port, eleganta doamnelor care cumparau marfa adusa de marinari din tari straine, vuietul continuu al navelor care acostau  si odoarele ascunse in catacombele centrale.
Frumos, dar a fost.
Acum ce mai este ?
Intrebarea asta ne-a urmarit la fiecare interviu in orasul cu bac, faleza, port si mozaic de minoritati.
Am primit insa un raspuns : ghidul nostru de ocazie a fost comandant al unei unitati militare de pe Calea Calarasilor. Multumim, domnule Ene pentru incursiune !
Pentru ca Braila a fost celebra pentru viata de noapte mergem la un pasionat al studierii acestui domeniu, domnul Oltianu de la Arhive. El a scos si o carte despre prostituatele din portul Brailei.
Multe mai stie domnul acesta, dar dupa cata transpiratie il trece, e clar ca emotiile taie fluxul informational.
Cu toate astea trecem printre degetele noastre paginile ingalbenite ale unui registru in care sunt notate cu lux de amanunte, chiar date concrete despre tata, mama si domiciliul prostituatelor de prin anii ‘3-’40 care aveau drept clienti marinari acostati pe malul Brailei. Pozele doamnelor aratau cam precum ale fotomodelelor ori VIP-urilor din ziua de astazi sau ca actritele celebre din anii respectivi. Nu vrem sa spunem nimic rau, ci doar ca fetele acelea stiau sa pozeze profesionist. Spunem aici doar ca pozele erau facute pentru politie.
Ele mai lucrau si pentru baietii cu epoleti…
Apucam calea portului pentru ca soarele s-a ridicat fix deasupra cladirii Capitaniei Portului Braila. Veche, ponosita si inconjurata de maidanezi. Sunt insa ultimele luni de domiciliu pentru capitanii Brailei in aceata cladire pentru ca o alta, moderna, de se-nvarte soarele pe dupa ea si amplasata chiar in centrul portului de altadata. Vladut Brinza, capitan sef si mandru de meseria sa are o estimare : in cativa ani portul va reinvia !
Jos, pe malul Dunarii nu simti asta. Printre fiarele baietilor destepti care au pus mana pe cate o bucata din zona portului, se zareste fluviul care a nascut pasiuni, a inmarmurit tragedii si a construit istoria unui oras. Se vad insa si picaturile de ploaie si o promisiune : pe la fix 13.30 ne vom plimba pe Dunare sau vom face pasi pe apa, cum ne-a placut sa spunem.
Cu domnii Mihai si Nicu Burcus viata pe apa e o romanta. Bratul Macin, epavele sau mai bine-zis navele adormite, pescarusii, indicatoarele fluviale si inapoi km 170, macaralele santierului naval Braila si un vaporas de vreo 103 ani ce urmeaza sa fie capturat de germani la muzeu, dar si Muresul presedintelui Basescu sunt puncte de reper prezentate cu tact si glume de marinarii capitani 2, respectiv 1.
De retinut e una : marinarii cica prefera sa strice o moneda decat casnicia. Doi prieteni marinari se intorceau din cursa si unul spune : decat sa strica csa mai bine bag o moeda si sun sa vad ce face nevasta ! Celalat zice : eu sunt mai tare ! Bat la usa si dau fuga la fereastra ! asa ii prind pe amandoi.
Nu am avut monede si nici cum sa le folosim pe Dunare, insa salupa are atractie la presa. Cristina s-a simtit taman ca la volanul batranei Dacii de la Buzau. Minunat !
Lasam Dunarea, romantismul si povestile ei si plecam spre comunitatea elena. Doar sa vedem sediul si sa programam impreuna cu doamna Mary o vizita in casa unor veritabili greci pentru urmatoarea zi.
Nu putem sa intram la comunitatea elena fara sa vizitam biserica Greaca. Odor de prêt al Balcanilor.
E deja trecut de ora 16. Foame mare, dar si mult de munca.
Ne racorim pe faleza. Admiram fantanile arteziene si oamenii care se relaxeaza pe bancute. Le e dor de trecut. Un trecut care ne-a urmarit toata incursiunea. Tinerii vor sa fuga insa. Isi doresc un oras mai vioi.
Apucam calea Piscului, cartier marginas al Brailei unde se afla lipovenii. Ceva dinamism la iesirea din Brailita, dar liniste sfanta la lipoveni pe Portretstrazi. Din cand in cand, cate un batran sprijinit in bat sau stand pe canapea, la poarta. Povestile sunt captivante: 28 de ani de pescuit, lipoveni uniti de biserica sau de dascali, femei care poarta cu drag costumul cu broboada la zi de slujba religioasa si copile care rup traditia si se marita cu roani ori straini, ca Braila oricum e destinata mozaicului de minoritati.
Preotul Alexandru, un tanar de 30 de ani, apre impecabil : respecta traditiile si portul si e constient ca are misiunea sa-i uneasca pe lipoveni.
E deja destul pentru noi.
Ne retragem.
Mai avem inca o zi si inca una…
La fix ora 9 capitanul sef Vladut Brinza ne asteapta extrem de bine documentat. Ba chiar cu un ajutor a carui mama a fost pescarita. Ajutorul sefului ne plimba prin port si ne prezinta Moara Violatos si alte simboluri … ale trecutului. Dar prezentul ?
Nu e in cartile brailenilor.
Ne place sa auzim, dar ne asteapta grecii. De fapt doamnele. Cu doamna Mary mergem la doamna Marianthi Mironescu, o reala doamna. Eleganta, vioaie si culta. Inamorata de trecut. La peste 80 de ani, doamna aceasta ne da o lectie importanta : echilibrul e totul in viata. Poate ca asa sunt toti grecii. Ne incanta si ne ramane in memoria recenta.
Gata !
Tragem cocnluzii : am avut muzica de lautari, am avut vant si Dunare, greci si lipoveni, istorie si port, salupa si ciorba de peste.
Ca era sa uitam… am probat doua retete. Una la Marinarul din port. Buna tare ! Cu somn. Proaspata si multa.
Si alta in Lacu Sarat. Cu prajeala si resturi de peste. Buna pentru ca era acrisoara si ne era foame.
Nu am gasim braga, dar ne facem ca nu observam.
Braila nu mai e cea a fost candva.
Vrea sa fie un oras modern care intoarce capul spre viitor, nu spre trecut !
Motor si inapoi spre casa. Ne e dor de casa dupa o saptamana de legume de Buzau si Dunare de Braila !
O cred si pe Roxana : muzica aia lautareasca era atat de lalaita si greu de suportat incat nu a imprimat decat o nota de lasa-ma sa te las !
Nu e chiar asa Braila ! Dar poate mai mult!

august 2008

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități