Frumoasa și bestia

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

un reportaj de Cristina Moise și Roxana Dumitrescu

Oglinda, oglinjoara, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din tara ?
Vom afla!
Asa ca am plecat marti, 12 august, la drum spre patria babei Vrancioaia, culmile celor sapte flacai ai sai, dar si catre satul cu doua pensiuni pe cap de locuitor, cel putin doua, Lepsa, si, mai apoi, la întoarcere, spre statiuneas adormita, Soveja. Pana acolo drumul e lung, canicula abia la început si oboseala unei veri de delegatii la mare rang. Cineva ne-a spus mergeti mai departe, veti dovedi si editia asta!
Ah, 35 de grade C. Deschidem geamurile bătrânului Cielo cu care am plecat la drum si-l ascultam pe Marian, mai ridicam putin pentru ca deja s-a facut curent. Decat racite, mai bine la munca!
Pornim de la Maracinenii de Buzau de-a lungul E85 cu un singur gand: la Vrancea ce gasim?
Avem si un moto: nu trebuie sa avem cursa fara ratacire! Si asa a cam fost!
În Focsani sensurile giratorii de intrare în oras ne-au dat gata. Nu primul, poate al doilea sau al treilea, hai sa fie al doilea cel corect de trecere spre Lepsa. Am gresit. Colega noastra de la Vrancea, Dana, ne preia pana la intrarea în Bolotesti. Si, desigur ne invita sa aruncam mai multi ochi spre iesirea din Bolotesti. Era vorba despre casa presedintelui Consilului Judetean, Marian Oprisan. Dar ce sa vezi ca toata zona e numai gard la, credem noi, trei metri înaltime. Frumos, nimic de zis, face si cele 10 miliarde de lei vechi despre care se spune, dar unde-i casa? Ascunsa dupa gard. Putin interesant. Are si omul voie la o adica a o casa. Dar asa impozanta?
Deja e foarte cald.Tinem drumul si ajungem la Vidra.
Seful ANTREC, al carui nume, cu scuzele de rigoare, l-am stalcit la fiercare pronuntare, ne-a întampinat chiar cu o harta realizata de dansul. Foarte necesar! Si la fix. Asa cum ne-a desenat domnul Bostiog, ce credeti ca nu l-am învatat, asa a si fost. Domnul acesta ne-a creionat Vrancea din punctul de vedere al turismului rural si ne-a dat primele concluzii: unde e interes se face, unde nu, nu. La Lepsa erau prin 1999 doar 30 de case de tara, acum sunt peste 1500 de vile de lux. Mai toate fac turism. Doar 10 la suta cu acte în regula. Auzeam pentru prima data, un oficial, care spunea clar despre turismul la negru. Nici ministrii care au aflat ce se întampla la Lepsa nu au facut nimic, asa ca…
Îl lasam pe domnul Bostiog, mai ales ca avea dureri de spate si picioare, si coboram spre Barsesti. Avem doua solutii: birtul din sat sau primaria. Mergem elegant la primarie, dar, potrivit obiceiului de oriunde din tara, primarul nu-i. Dar este o doamna draguta care colecteaza taxe si impozite. Doamna asta ne spune cam ce avem de vazut si cu cine sa discutam la Barsesti. În primul rand cu domnul Florin, director al caminului cultural si omul care are în grija Muzeul în aer liber, deocamdata, dedicat bunicilor, dupa cum aveam sa vedem pe o placuta atarnata la intrare. Domnul Florin are multe planuri si si-ar dori tare mult sa se repare drumul catre casa babei Vrancioaia pentru ca, desi legenda se pastreaza, turistii nu prea au cum sa ajunga la acest obiectiv refacut.
În muzeul în aer liber, domnul Florin ne poarta prin istoria Moldovei cu ciubere, copai, vartelnite, roata, felinare, linguri de lemn si altele asemenea.
Multumim frumos si mergem mai departe.
Lepsa ne astepta!
Cu case racoroase, drumuri facute praf si oameni deosebiti pe care aveam sa-i întalnim din inatmplare.
In primul rand, ne-am respectat moto-ul: ne.am ratacit. Potrivit hartii domnulu Bostiog, trecusem bine de Casa Tisaru unde ni s-a spus ca ar fi mancare si oameni aparte. Cel putin marcasem Pastravaria celebra a Vrancei.
Am nimerit dupa ce ne-am asigurat la oamenii întaliti pe DN 2D, drum repetam de tara, nereparat de ani de zile. Impresionanta casa Tisaru. Ne gandeam ca daca sunt toate pensiunile lepsene asa e cam complicat de realizat reportajul. O forma ciudata, croita, aveam noi sa aflam de un arhitect boem, cu camere cu ochi sapati în sita. Frumos. Ochii erau ferestrele de la camera. Camere curate, cu cergi realizate de maicutele de la Agapia si cuverturi din Olanda. Doamna Ancuta, patroana pensiunii, ca o mama care primeste copiii veniti de la drum lung.
Am primit camera si am coborat la masa si la o prima discutie libera.
Aflam ca turismul se mananca la Lepsa cu bunavointa, detalii, ospitalitate si felxibilitate. Deja suntem într-o zona care face turism la nivel înalt!
Si mancarea avea sa fie la fel!
Multa, buna si moldoveneasca.
E important detaliul pentru ca ne-am propus ca aceasta ultima editie Reporter Special sa fie privita chiar prin ochii turistului care se poate simti bine sau rau, care are ce vedea sau nu si care tine sau nu minte ce e acolo, de data asta în Lepsa.
Din vorba în vorba aflam de nea Costica, un fel de povestitor al locurilor.50 de ani din cei peste 70, nea Costica si i-a petrecut cu oile pe coastele Lepsei. Avea ce sa spuna. Ba chiar ne-a omenit peste asteptari. Cu tuica de dud. Tanti Mariuta, sotia lui nea Costica, avea dureri de spate. Adunase dude. Oameni ospitalieri care conturau cartea de vizita a Lepsei.

Nea Costica ne spune clar: a fost odata Lepsa ce acu cateva case ale oamenilor din comuna Tulnici. Oamenii acestia aveau aici de fapt odai de vara. Coseau, strangeau fanul si se adaposteau de ploi în acele odai. Acum odaile lor sunt la mare pret.
Lepsa pare un paradis construit alandala.
Nu exista canalizare, casele sunt construite una în urmatoarea, culori si stiluri diferite, mai pompoase ori mai putin pompoase, cu stapani mai celebri ori de prin orasul Focsani, mostenitori al vreunui petic de pamanant la poalele Tisitei.
Gata prima zi. Numai ca prima surpriza apare. La Nea Costica vine nepoata în vizita. Îi aduce batranului un sac cu zahar. Cu ea, viitorul nepot, inginerul Miliaru, de pe la ocolul silvic, spune el.
Accepta repede sa ne fie ghid în Lepsa. Foarte bine!
Roxana simte o problema, gatul începe sa usture si sa doara. Asa a durut timp de trei zile cate am stat în Lepsa.
Nu e trecut cu nimic, sare, lamaie ori lapte cu miere.
La fix 10 ne vedem cu domnul Militaru. Primul popas, pastravaria Lepsa. 19 bazine, maternitate si o unitate închisa. Tot pastravul s-a vandut. 8 tone. Doamna Neagu ne spune ca prin octombrie se astepta la terminarea cantitatii de pastrav, dar la Lepsa e cerere mare pentru pensiuni.
Asa ca pe poarta scrie clar ca nu se viziteaza, nu se vinde.
La 20 de lei kg s-a terminat tot pastravul…
Manastirea Lepsa. O maicuta, Varvara si un mister: manastirea asta pare a florilor, muscatelor moldovenesti.
A devenit un fel de simbol al Lepsei, apare pe toate ilusratele de turism.
Si chiar e vizitata.
Ne cumparam cateva amintiri si catam pe drum meseterii populari sau pe satencele care vand cas la tipar.
Gasim însa tiparul. O forma din lemn, vanduta la un magazin de produse populare cu 90 de lei. Coolosal. Domnita care vidne spune însa ca e la asa pret datorita lucraturii în lemn. E crosetat în lemn, spune domnita. Sculptura e traditionala, motive floarale. Frumos.
Alaturi de ea catve masti, urs, mos. 170 de lei. Si un cimpoi cu trofeu. 400 de lei.
Deja depasea buzunarul.
O farfurie cu motive populare 5 lei.
La fel si o cana de baut vin.
Am jinduit la multe, dar am plecat cu portofelul închis.
Ne astepta cascada Putnei.
Spectacol între stanci. Apa asta si-a croit loc printre doua stanci imense. Frumos de vazut, iar pentru oamenii locul motiv de mandrie. Vin aici cu rudele. Intrarea se plateste. Doi lei. Exista si cosuri de gunoi, dar, poate ca de oboseala, turistii nu le vad.
La baza cascadei se vinde o pensiune. Ingenios patronul. A dat numele cascadei, locatiei sale comerciale.
Urcam treptele si pornim spre rezervatia naturala Tisita. S-a facut deja ora 13. Intram cateva zeci de metri în rezervatie. Domnul Militaru, sper ca nu ati uitat ca e cu noi, ne spune ca în miez de zi ursuletii taie calea turistilor, iar caprioarele se zbenguie precum copiii. Cu serpii e mai dificil, iar daca apare vreo vipera…
Ne cerem scuze si intram pe repede înainte la cabana ocolului silvic Lepsa. Nea Sandu, padurarul e în treaba. Face curat. Cabana se închiriaza. Nu are nimic cu presa, dar nu-si gaseste cuvintele. Ne arata interiorul cabanei si e multumit. Vin turisti.
Îi uram de bine si plecam spre … mama Gina. Avem de-a face cu buna ospitalitate a celor care mananca turism pe paine. Mama Gina ne intampina cu un zambet larg si cu un pariu: dam un pastrav în harzob daca în casa e mai cald decat pe terasa pensiunii dansei. Înca îl avem de dat. Primim fructe, apa si cafea. Dar si vorbe bune si o idee noua, doamna asta s-a saturat de controale si vrea sa închida pensiunea. O credem. Are ea de vanzare în afara de ospitaltate si zambet si o urda de capra rar întalnita. Daca vreti sa cumparati, vorbiti din timp cu oierii din Barsesti ori Tulnici. Pe cuvant, asa ceva nici ca am mai mancat vreodata!
Si mama Gina se gandeste sa inchida portile pensiunii tocmai din cauza pietii negre a turismului de Lepsa! Dar ii pare rau. Si-a facut site, are deja retea de clienti formata in ani intregi si Putna curge pe sub picioarele turistilor.
E chiar pacat!
De la mama Gina ne taram agale spre masina si facem pace cu stomacul.
La amiaza, domnul Saragea e gazda buna langa minipastravaria sa. Peste drum, puhoi de turisti care cauta apa rece a unui izvor ce-si plange existenta direct in drumul national 2D. Reamintim, uitat de autoritati!
Domnul acesta e tare limpede. Spune el clar cam cum se intampla cu turismul in Lepsa. El a dat ingineria mecanica pe o casuta aici. In timp, cinci camere le-a transformat in pensiune. Acum zice ca i-ar mai trebui, dar…
Problema luiS vidrele. Aceste animale smechere i.au mirosit pastravul din bazinul ce atrage turistii la bere rece si il halesc. Mai sunt acum vreo zece bucati al domnul Saragea in pastravarie. Cauta scapare de vidre. Daca stiti, dati-i omului solutie.
Deja parerea despre Lepsa ni s-a format.
Mai facem o incercare. O crama. Pentru ca eram si asteptati. Dar pauza. Domnul Botez, dupa cum ne-a zis seful ANTREC Vrancea ca se numeste gazda de la crama, nu a raspuns la apelul nostru la poarta. Chiar eram curiosi.
Cam cum arata o pensiune cu crama?
Poate aflam la Soveja.
Pentru ca dupa o calatorie la 20 de km per ora prin Lepsa în cautarea femeilor care vand cas la tipar ori a mesterilor care fac cosuri din nuiele, desigur ca nu i-am gasit, plecam. Raman in urma pensiuni imense cu reduceri de pret la cazari de trei nopti, alte pensiuni cu mancare exact ca la mama acasa, si va spunem ca ale noastre gatesc excelent, alte pensiuni care au doar pat curat, ori pensiuni care tin lacat pe poarta, iar turistii ies doar cu acordul patronilor.
La revedere, Lepsa, ramai fara canalizare, cu constructii haotice, luxuriante, atractive, dar si fara drumuri bune!
Bine te-am gasit, Soveja! Ah, ce trista esti!
Si e! Soveja ne-a intampinat tacuta, cu capul in jos si cu …36 de grade.
Viceprimarul Dobrin e optimist. Spune adio statiunii de altadata si vrea sa incurajeze oameni de afaceri de oriunde sa ridice o nou statiune pe terenuri puse la dispozitie de primarie. E tanar, il doare sufletul de linistea din Soveja, dar stie ca de la 1 septembrie turismul reinvie aici. O pensiune de cinci margarete, prima din Vrancea de asa rang,
Ne minunam, am vrea sa probam dusul cu telefon si radio, dar si scaunele tapisate, dar e timpul scurt si plecam.
Vicele Dobrin ne face o recomandare, familia Albu. Dinstinsi ai locului care cand vad ca vrem sa aflam povestile locului isi pun la dispozitie inclusiv dosarele aflate in lucru. Doamna Iulia are peste 80 de ani si e ghid de ocazie. A batut la pas toate culmile din Soveja, acelea de pe care au venit muntenii si ardelenii, asa ca in Miorita care s-a nascut la Soveja.
Am si uitat cate variante are doamna culese, de Miorita, dar nu am uitat ca bunica ei o legana cantandu.i versuri din aceasta balada lirico-epico-dramatica.
Jumatatea de ceas petrecuta la domnii Albu acasa e tezaur radiofonioc. O pastram si v-o redam pe 20 iulie, la 17.30, in cateva pasaje, la Radio Romania Actualitati.
Piua! Intram in statiune. Ghid, in dreapta soferului, domnul Albu.
Pornim la drum cu o idee: Soveja doarme!
Bai, tata, chiara asa e! Nici ca am mai vazut atat de multa liniste.
Ba a fost si putin zgomot. La vila Consiliului Judetean, dupa cum spun oamenii locului,a  domnului Oprisan si a domnului Miron Mitrea, erau cateva masini, vreo doua, cu tineri care ascultau manele. Hac !
Hotel Zboina. Sufletul statiunii. Ssssssssssst! Dar nu, in hol doua doamne. Femeia de serviciu care spala de zor pe jos, asa de fala. Numai ca nu prea semana a fala. Sigur hotelul e calcat zilnic. Cel putin de baieti destepti care sa intrebe cand se da liber la vanzarea spatiilor. Am vrut sa ne cazam. Dar nu e cale. Hotelul, ca toata statiunea sunt cu lacat pe usa de doi ani.
Domnul Ciolan, seful statiunii e sincer. Stie mersul colorat al acesteio afaceri, dar nu el e sef. Sind Romania e sef si acolo is 400 care comanda.
Pana una alta, statiunea din Soveja ramane ca o fata frumoasa, buna de maritat, dar care nu are noroc, dupa cum glasuieste poporul.
Domnul Albu ne ureaza de bine, in versuri si ne invita la dulceata si tuica. Ii promotem ca revenim. Poate chiar ca turisti.
Plecam pe cele 36 de grade din Soveja.
Ramane un gust amar : asa peisaj, asa izvoare a caror apa tine de foame, asa bogatie nu pot rivaliza cu 1500 de vile din Lepsa ?
Domnul Marian Oprisan, presedinte al Consiliului Judetean Vrancea nu a gasit timp sa ne raspunda. A respins 8 apeluri elefonice, plus al colegei de Vrancea care a si lasat mesaj la secretariat cu subiectul dorit de pus in discutie de noi.
Nu-l mai intrebam nimic pe domnul Oprisan.
Ramane o singura concluzie : Frumoasa si Bestia fara happy-end.

august 2008

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități