Dulceața nisipului

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

un reportaj de Mario Balint și Ilie Pintea

Ziua 1

Plecarea de acasa e grea. Din nou. Din nou aceleasi discutii despre ridicarea statuii, sau împaierea reporterilor speciali, în holul de pe Berthelot. Sa multumesc, din start, lui Paul Petrica, proprietarul PETRIMEX, pentru curajul de a ne da pe mîna un Kangoo! Plecam din Petrosani cu barometrul ambiantei la “timp NF”, adica nefavorabil. Sudul desertificabil al Doljului ma inspira. Abia astept sa trec prin Sadova Vacantei Mari. Minunea se petrece. Exact ca în parodie. Oamenii stau însirati ca ciorile pe sîrma pe banca din fata birtului cu cîte o sticla de bere în mîna. Arsita dogoreste prea tare, iar sapa electrica si becul cu lumina neagra s-au inventat la Susca, mult mai departe. Ajungem la Bechet si ne refugiem în port. Acolo încep sa depan amintiri despre expeditia din 2003 cînd am plecat cu o pluta din lemn, model 1700 toamna, pe Dunare, da la Bazias la Sulina, 1050 de km facuti în 22 de zile, cu brevet de la Capitania Portului Sulina! Intram în direct la Obiectiv România. Ilie vorbeste acasa si plecam sa cautam un hotel.

Stabilimentul trona pe soseaua principala, vis a vis de primarie. O darapanatura ce avea la parter o locanta îmbîcsita de fum de tigara si bere acra! Proprietarul, gras si slinos, ne invita sa vedem camerele. Asternut curat, dar atît! Este locul în care sobolanii joaca sah din plictiseala. Locul în care ai vrea sa te ascunzi de lume, dupa o betie cumplita în care creierii se întind ca guma arabica, capul te doare, coastele stau sa pocneasca de icnetele borîturii sub pat, iar sentimentul acela cumplit, de vinovatie se mai estompeaza doar atunci cînd zîmbesti cu coji de rosii si salam printre dinti, de derapajele pe care sobolul le face alunecînd cracanat pe borîtura de pe podelele flegmate îndelung. Fara prize, cu becul atîrnînd deasupra capului, cu respiratia taiata de mirosul greu de pisat de la cacatoarea locantei, unde noi ar fi trebuit sa ne spalam pe dinti dimineata. Slinosul negociaza cu noi un pret pentru echipa, unul pentru Rely! La cum arata locul, greu mi-ar fi, chiar si mie care am vazut si lucruri mai rele, sa nu ma umplu de bube în cîteva minute! Ne scuzam ca mergem în oras si revenim în cîteva minute, dupa publicitate!

Renaultul prinde 100 km/ora pe 1,5 metri. Nici nu stiu cît de repede am ajuns la Dabuleni. Era ora 18! Luni! Ilie cauta pantaloni scurti din 50 în 50 de metri. Dam de Narcis, proprietarul discotecii, un tip super care ne duce la primar. Primarul, la Primarie. De 4 mandate! Tragem sforile, aranjam ziua de marti si ne cazam la internatul fostului liceu agricol. Camera de Hilton în comparatie cu paduchelnita de la Bechet! Berea se raceste greu si se bea calda! Fara smîntîna!

Mda…dupa descrierea atât de literara facuta de Mario, io ce sa mai zic despre cotetul poreclit hotel în care personajul care se dadea patron ne invita sa petrecem noaptea…rau, tata, rau si urât si jegos ! Ce m-a surprins e faptul ca pe malul Dunarii – Bechetul e unul din porturile de care auzeati la buletinul hidrologic de pe RRA – într-o zona superba, cum ar veni, nu face nimeni un camping macar, ca or mai fi nebuni care nu vin în interes de serviciu p-aici, ca noi doi, ci la un peste, o plaja, o chestie de-i zice concediu. În sfârsit, poate ca n-au stiut sa acceseze muntii de euroi nerambursabili, drept pentru care am dormit noi la internatul de liceu agricol, al mai clasa-ntâi dupa stabilimentul de la Bechet.

Acuma, alta treaba cu mot : zice Narcis baieti o cafea, o pizza, ceva ? Noi : nu, Narcise, da-ne telefonul primarului.El : aaa, pai hai la primarie ! Noi : Ma baiatule, e ora optîspe, da numaru’ ala ! El insista : hai ma ca-l gasim la primarie, e de patru mandate acolosa !

Si ce sa vezi, draga cititorule, omul asta care-i primar sedea la taclale în fata primariei cu vo doi cetateni întorsi de la câmp.E clar, zic, s-a certat cu nevasta sa n-are chef sa mearga acasa ! Pâna la urma ne-am lamurit ca tipului chiar îi place sa fie primar, si cum pepenii nu trebuie paziti, ca nu-i fura nici dracu, pazeste primaria zi de vara pâna-n seara

Aaa, sa nu uit : mai oameni buni care aveti magazine si gostaturi, ce dracu nu aduceti pantaloni scurti, mai, ca ma coceam la foc mic în blugi !

Marti. Ziua a 2-a

Ilie tot nu are pantaloni scurti. Chiar si asa, accepta o noua zi de munca. Primarul, la Primarie! De 4 mandate Înregistram si pornim spre dunele de nisip si producatorii de lubenita, însotiti de viceprimar. Experienta e deosebita. Plecam din cîmp cu un portbagaj plin. Dabulanenii vînd, la bursa din localitate, în plin sezon, 1000 de tone pe zi. Pornim, pe la prînz spre Slobozia, prin Oltenita si Calarasi. Numai ce ajungem pe soseaua paralela cu Dunarea ca o viespe ma loveste în urechea stînga prin geamul deschis. Am crezut ca a dat cineva cu piatra. În cîteva secunde ma musca de spate. Frînez. Noroc ca, miop fiind, nu gonesc pe sosele ca Kovalainen! Omor vietatea cu sînge rece. Prima data e cel mai greu, apoi, astfel de gesturi vin de la sine. Ce viata… adrenalina, violenta… TVMovie… Ne oprim la Calarasi pentru aprovizionare, stampile si… pantaloni scurti. Seara, pe la toate buticurile, mintile sînt încinse. “Nu punem stampile la oricine”! Rely stie? Ma tem ca nu si iar ne lasa sportivi din proiectul asta! Un om normal ne pune stampila de Calarasi si ne previne ca la Slobozia s-ar putea sa nu gasim cazare. Nici la Calarasi! Încep sa transpir ca slinosul de la Bechet! Aceasta deplasare, 2 în 1 ne cam pune la încercare.

În centrul Sloboziei, hotelul e civilizat. Ne deparazitam si adormim rapid.

Daca va numarati printre cititorii nostri fideli, va aduceti aminte ca în drum spre Delta ma apucase durerea de umar – bine ca nu ma durea în cot – drept pentru care Mario m-a oblojit cum o stiut mai bine. No, la drumul asta o patit-o el saracul, si viespea aia, atrasa de miros patrunzator de pepeni dulci, s-a înfipt în spatele lui, dupa ce a încercat o lovitura directa în ureche. A fost o musca kamikadze, pe care sa stiti ca Mario a ucis-o în legitima aparare.

Cât despre portbagajul plin de pepeni, asta e tot o exagerare de-a lui Mario, ca erau numa’ vo’ zece, din care ai galbini apucasera se se sparga asa ca putea nenica a masina de olteni – fara suparare ! – de ne tineam numa’ cu geamurile deschise. Si fara pantaloni scurti !

Ziua a 3-a. AGATÎRSI SI AGARICI

Pornim de dimineata spre magazine. Gasim ceea ce cautam: pantaloni scurti si casete video. La prînz ne întîlnim cu echipa beton de la Jurnalul National cu care vom combate în tandem în fiecare zi de miercuri. Cu Marin Raica mai lucrasem si la proiectul Rosia Montana. Un fotoreporter senzational! Învatam si un cuvînt nou: agatîrsul! Aflam ca e de bine, spre deosebire de agarici, care e de naspa! JN vine, manînca si pleaca. Noi ramînem sa montam The Buleniul! Seara ne spala pe picioare în bere la cîrciuma din colt.

Se cuvine o precizare : chestia cu Jurnalul National ar trebui sa fie un parteneriat, la care însa mai e ceva de lucru.Daca ati citit cumva reportajul din JN, în doua episoade, despre Dabuleni, ati putea crede ca ne-am luat dupa colegii nostri. Nimic mai fals ! Dupa cum ne zicea Sefu’, ei ar fi trebuit sa mentioneze parteneriatul nostru în ziar, plus un text al echipei Alfa, iar noi ar fi trebuit sa-i pomenim la radio, însa ceva n-a mers cum trebuie de data asta. Oricum, baietii si fetele de la JN sunt foarte de-ai nostri, si o sa-i rugam sa va zica si ei vreo doua în jurnalul expeditiei facute împreuna.

Poate avem noroc de promovare cum se cade la reportajul cu Baraganul. Ah, ce reportaj ! Abia astept sa va povestesc saptamâna viitoare despre falia în timp prin care am pasit la Hagieni, despre niste tineri cam trecuti si despre un calugar foarte ospitalier.

Pâna atunci, o veste buna : la Slobozia am gasit pantaloni scurti. Albi. M-am si pozat cu ei, daca vreti sa stiti !

august 2008

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități