Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Băbeni

un reportaj de Ana-Maria Cârstea

Băbeni-oraşul oierilor

E puţin trecut de ora 9 dimineaţa şi am ajuns deja în oraşul Băbeni….văd primele blocuri, răzleţe, ce-i drept, faţă de cartierul, singurul, de blocuri din acest oraş…, dar nu parcurg prea mult şi, după cum ştiam, multe maşini aşteaptă la o barieră….se aştepta un tren….lucru care se repetă de foarte multe ori la Băbeni într-o singură zi….cobor din maşina cu care am venit până aici şi decid să parcurg orăşelul la pas….hotărârea mi-e răsplătită imediat de trilul păsărilor, dar şi de sunetul bobocilor de gâscă prezenţi în curţile caselor ce se întind spre centrul oraşului…..

Se anunţa o zi frumoasă….se făcuse deja cald şi mă bucuram pentru că aveam ceva drum de parcurs pe jos pentru a descoperi oraşul despre care nu ştiam decât că este o comunitate a oierilor…şi cam atât.

Ajung repede în centrul oraşului unde forfota specifică unei comune în zorii zilei era prezentă….mulţi orăşeni pe bicicletă au venit la cumpărături la unul dintre supermaketurile orăşelului, tractoarele plecaseră şi ele spre ogoare, iar căruţele îşi făceau şi ele simţite prezenţa la fiecare 15 minute, dacă am estimat eu bine…Un oraş al contrastelor…un oraş cu sens giratoriu, însă şi cu o fântănă arteziană….cele două îmi arată că sunt deja în centrul urbei…..Îmi spun, ca de fiecare dată, că sătenii de altădată s-au trezit peste noapte orăşeni, dar acei oieri veniţi din Ardeal, tot adevăraţi ţărani se consideră….iar sentimentul ce mă nutrea îmi este confirmat imediat prin discuţiile purtate cu cei întâlniţi, la acea oră, în centrul oraşului. Majoritatea susţin că le-ar fi mai bine dacă ar fi în continuare săteni şi nu orăşeni, lor nu le place şi nici nu le aduce vreun beneficiu această titulatură……

Nici nu fac prea mulţi paşi prin centrul orăşelului şi văd urme solide pe trotuar…sunt semne că pe aici recent au trecut sutele de vaci cu care comunitatea se mândreşte….şi care în drumul lor spre păşunat, au trebuit să parcurgă centrul Băbeniului…oamenii locului s-au obişnuit, majoritatea ocupându-se cu zootehnia, însă tinerii nu agreează deloc ideea ca zilnic sute de vaci să îşi facă apariţia prin orăşelul şi aşa fără mari calităţi care să îl certifice ca atare….

După ce mai schimb câteva cuvinte cu localnicii indignaţi de titulatura sub care îşi duc traiul la Băbeni, mă îndrept spre clădirea unde se iau deciziile importante pentru această urbe, Primăria. De aici aflu că nici măcar gospodarul-şef al oraşului nu este mulţumit de starea actualei localităţi în care păşisem astăzi spre descoperirea a unor oameni şi locuri specifice unui oraş. Canalizare şi apă curentă doar în centrul oraşului, locuri de petrecere a timpului liber…nu prea, părculeţul din centrul oraşului mult prea mic pentru cei doritori să petreacă câteva clipe pe o bancă…abia în toamnă multe proiecte menite a transforma această localitate într-un adevărat orăşel urnează a fi finalizate….toate aceste lipsuri din cauza populaţiei…. aflată la limită…..proiectele pentru oraşe impun o populaţie de 10.000 de locuitori, iar aici abia dacă sunt 9.700-9.800 de suflete….nici primarul nu înţelege de s-a vrut în 2002 ca acea comună de ciobani să fie tranformată în oraş….însă susţine că va depune eforturi pentru a oferi locuitorilor confortul unui orăşel….îmi spune că dacă cineva şi-ar dori să de mute la Băbeni, abia din toamnă ar trebui să vină în zonă…până atunci, nu, căci Băbeniul încă mai este comună….

Nu e greu să tragi această concluzie şi singur dacă ajungi aici, mai ales că şi acum pe anumite clădiri se mai găsesc plăcuţe inscripţionate cu „Comuna Băbeni”, deşi de aproape zece ani, comuna a devenit oraş….Singura diferenţă: cele nouă blocuri aflate în apropierea şcolii şi liceului din localitate şi…taxele specifice unui oraş….în rest…nimic….cel puţin aşa mi-au spus şi localnicii cu care am stat de vorbă, indiferent de vârsta lor, sentimentul de mâhnire şi nemulţumire fiind prezent în fiecare frază.

Şi oricâte persoane am întrebat, tineri, bătrâni, primar, preot, nimeni nu a putut să îmi dea măcar un loc cu care să se poată lăuda ca şi comunitate şi care ar putea atrage chiar turişti sau măcar curioşi să vadă şi o altă parte a acestei urbe….NIMIC…Interlocutorii din acea zi îşi aminteau vag de scriitorul Dragoş Vrânceanu sau de un festival focloric „Dor”, intitulat aşa de acest scriitor….şi cam atât…dar prea multe despre Dragoş Vrânceanu mai nimeni nu ştia…preotul Emil Rădulescu, directorul Casei de Cultură din oraş, mi-a dat repede, cu bucurie, câteva date reprezentative despre omul care a dus numele Băbeniului peste hotare….şi cu mai multă mâhnire mi-a vorbit despre casa unde acesta se retrgăgea adesea….la „Casa de sub pădure”…..am mers acolo…..drumul până la casă a fost destul de impracticabil, iar câinii în zonă ne-au oprit să vedem de aproape lăcaşul care, oricum, era închis…n-aş fi văzut decât o construcţie din lemn unde scriitorul reprezentativ pentru această comunitate a scris şi a făcut cunoscută viaţa oierilor din Băbeni….până în Italia…

Şi că tot vorbeam de oieri, n-am vrut să părăsesc oraşul fără a purta o discuţie cu unul dintre ciobanii acesti localităţi….l-am găsit tunzând oile, mâhnit de faptul că nu are cui să distribuie lâna şi că cea de anul trecut, peste 200 de kg, zace pe câmp, munca lor fiind astfel în zadar. Şi a devenit şi mai trist în momentul în care mi-a spus că oile sunt tot mai puţine şi astfel se pierde identitatea localităţii recunoscută pentru aceste animale…..

Îl las să tundă oile în continuare şi îmi văd de drum….însoţită fiind de preotul satului…hotărâm să vedem orăşelul de undeva de pe un deal….nici măcar această privelişte nu îmi contrazice credinţa că localitatea parcursă astăzi la pas ar fi trebuit să rămână comună, cel puţin până când anumite lucruri s-ar fi pus la punct….multe, îmi permit să spun…..

Băbeni….oraşul oierilor….şi cam atât……

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități