Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Şimleu Silvaniei

un reportaj de Adrian Lungu

Şimleu Silvaniei, oraşul din poveste

E trecut deja de miezul zilei, iar gândurile mele se îndreptau către Şimleu Silvaniei, oraş spre care deja am pornit nu înainte de a schimba un cacuciuc care îmi dăduse bătăi de cap toată dimineaţa. Am parcurs cei 18 kilometri până în Şimleu Silvaniei, iar când am intrat în oraş a început o ploaie caldă şi deasă care a lăsat în urmă străzile oraşului pustii de parcă toată lumea se ascunsese. Nu apuc bine să intru în frumosul parc central că cineva mă strigă pe nume. E domnul Dumitru Corbeanu pe care nu îl văzusem de ceva vreme, dar care îmi citise parcă gîndurile pe care le aveam. După un salut tovărăşesc se oferă să-mi povestească despre oraşul de sub măgură, nu înainte de a mă avertiza că nu pot pleca din Şimleu fără să gust un strop din celebrul vin obţinut aici. Îl conving că trebuie să-l refuz de această dată invocând maşina.

Dumitru Corbeanu e şimleuan trup şi suflet, cunoaşte istoria locului mai bine ca oricine şi nu ar pleca din Şimleu pentru nimic în lume. Între timp ploaia se opri şi ieşise soarele, iar ciorile din parc parcă stăteau în calea discuţiilor noastre. Aflu că oraşul are o vechime de peste 750 de ani, iar istoria sa este una zbuciumată. Până în 1940 aici trăia o importantă comunitate de evrei, iar oraşul a fost centrul cultural şi spiritual al Sălajului, în Şimleu fiind date în folosinţe şi primele tipografii. Tot aici se întâlneau profesorii, doctorii, avocaţii şi notarii, dar tot aici se făcea şi cel mai bun vin păstrat în hrubele lungi de peste 15 kilometri. Al Doilea Război Mondial şi-a lăsat însă amprenta asupra oraşului. Comunitatea de evrei a dispărut, mii de evrei fiind deportaţi şi trimişi în lagăre de unde puţini au mai scăpat cu viaţă.

Şimleu Silvaniei a trecut însă şi peste asta, oamenii locului fiind atât de ospitalieri încât, după cum spune gazda mea, domnul Corbeanu, „din tătă sărăcia lor te îmbie cu o dărabă de pită şi un păhărel cu vin”. Zâmbesc şi îl cred, dar nu ezit să-l întreb ce este cu viţa de vie de pe măgură. Aflu că în Şimleu Silvaniei viţa de vie este cultivată la cea mai mare înălţime din ţara noastră, adică la peste 500 de metri altitudine, iar celebrul vin spumant e musai să stea cel puţin doi ani la fermentat în hrubele de sub oraş şi abia apoi poate ajunge în „iagă”. Orele au trecut, iar eu l-am lăsat pe şimleuanul Dumitru Corbeanu în urmă.

Trec prin centrul oraşului şi îmi atrage atenţia curăţenia de pe străzi. Mă opresc în faţa unei clădiri impunătoare, proaspăt văruită. E fosta sinagogă, acum Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord. Muzeul găzduieşte amintiri şi mărturii cutremurătoare ale unor oameni care s-au născut în Şimleu, dar care şi-au găsit sfârşitul în lagărele naziste, la cererea unor minţi bolnave. Cu greu mă despart de acest loc plin de amintiri, dar reuşesc să mă îndepărtez şi îmi atrage atenţia şimleuanul care încă mai coace turtă dulce în formă de căluţ sau inimioară cu oglindă, amintindu-mi de copilărie. Ploaia începe iar şi vântul se înteţeşte. Oraşul este pustiu, iar eu mă îndrept către maşina parcată lângă clădirea veche a şcolii. Dau să intru când cineva mă strigă spunându-mi: – Adrian, să nu uiţi, Şimleu Silvaniei este oraşul din poveste!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități