Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Bocșa

un reportaj de Mario Balint

BOCŞA LUI TATA OANCEA

Şefu’ m-a trimis la Bocşa pentru “oraşe mici”. OK, zic, fără să obiectez, ca să nu se spună, din nou, printre colegi, cum că aş fi cîrcotaşul de serviciu! Plouă ca dracu! Şi ploaia asta, îmi aminteşte de un proiect mai vechi, de prin 1998: “Mărul întreg”, un ciclu de reportaje scrise, despre judeţul Caraş-Severin, străbătut pe bicicletă!, cam atunci cînd se zvîrcoleau ideile reîmpărţirii administrativ teritoriale a ţării şi revenirea, în mintea unora, la “raioane”. Răspunsul meu de atunci, la aceste elucubraţii politoide a fost o răzătoare de gînduri şi verbe, suprapuse peste obiecte respectînd o anumită gramatică a imaginii, sunetelor şi cuvintelor. L-am regăsit atunci pe Tata Oancea, între sculptură şi Dumnezeu, prin cuvintele fiului său, Titus Oancea, de 81 de ani, care mai locuia, încă, în casa tatălui său, de pe strada Horea, din Bocşa Vasiova. “Vasiova, simplu, că aşa se numea localitatea înainte de venirea comuniştilor”, îl aud pe Titus spunîndu-mi răspicat acest detaliu, în amurgul existenţei sale trăite printre cărţi, la masa mică de lemn pe care trona un portret de femeie, înconjurat de idei, împachetate sau despachetate din paginile ziarelor, din cărţi sau imagini. Nu mi-am putut imagina cîtă singurătate zace măcinată de timpuri între paginile unui ziar! Galben şi pustiit de viaţă aşteaptă resemnat, pe policioară, gîndul unei alte întrebuinţări. În palmă, însă, literele lui ard şi plumbul aşează flori de foc pe buricele degetelor, chiar stins din viaţă, odată cu clipa ce i-a fost martor. Sau cu săptămîna, sau cu luna, sau… Dumnezeu mai ştie!

Bocşa lui Tata Oancea, orăşelul din România în care trenul opreşte, astăzi, de trei ori!, s-a transformat, dar nu s-a schimbat deloc. Tradiţiile au rămas la locul lor, poate şi pentru că locuitorii regiunii au fost mereu între două lumi: a satului bănăţean şi a burgului industrial. Pe Gabriela Şerban, directoarea Bibliotecii Orăşeneşti “Tata Oancea”, am “arestat-o” pur şi simplu, în biroul înţesat cu cărţi şi portrete. Ea este personajul care, prin eforturi colosale, reaminteşte, mereu, bocşenilor, şi cărăşenilor, de tradiţiile unei lumi care se stinge încet, încet. Din păcate, nu avem cultul strămoşilor, cum nu avem nici viziune pentru viitor! Ne-am agăţat, bucuroşi, de cea mai idioată zicală latină, “Carpe diem”, pe care am adaptat-o, evident româneşte! La noi, carpe diem, înseamnă să nesocoteşti trecutul şi viitorul, în folosul exclusiv, meschin şi lacom, al unui prezent frustrant. Dar, ca oricărui balcanic veritabil, ne place propria noastră suferinţă, neputinţă şi imobilitate, pe care le plîngem, le de-plîngem şi le bocim artistic, cu o mare risipă de energie şi creativitate. La asta mă gîndeam cînd Gabi îmi spunea că nepoata lui Tata Oancea, care vieţuieşte la Timişoara, a prăpădit uriaşa bibliotecă a bunicului său, colecţiile de ziare, sculpturile etc! La fel arată şi casa, cu pomii uscaţi în faţa şolocaturilor bătrîne, iar căsuţa veche, care adăpostea exclusiv biblioteca lui Tata Oancea, o ruină. Din “gunoiul intelectual”, scos şi nedus!, a apărut, prin voia Domnului, un manunscris original, nepublicat, “Moartea călugăriţei fără noroc”, pe care Gabriela Şerban şi extraordinarul Gheorghe Jurma, l-au recuperat cu pricepere şi pasiune pentru tradiţia locului. Sper că nu acelaşi lucru se va întîmpla cu casa-muzeu a mineralogului nonagenar Constantin Gruescu, sau cu atelierul ultimului olar din Banat, de la Biniş, Ionică Stepan, amîndoi legaţi de Bocşa prin “arterele” de comunicaţii vechi şi noi! Singura schimbare, peste ani: placa de tablă, mare şi inestetică, mîncată de rugină, pe care scria: “casa memorială Tata Oancea, Oraş Bocşa, judeţul Caraş-Severin”, instalată acolo din ordinul primului secretar Trandafir Cocârlă, la doi ani de la moartea lui Tata Oancea, a fost înlocuită cu o plăcuţă din marmură. Atît!

Gara Vasiova, tristă şi aproape părăsită de viermuiala şi şuieratul “izîmbanului” cu abur, care aducea lumea la unul dintre cele cinci mari tîrguri din Banat, care se ţinea la Vasiova. Era locul în care se tîrguia, se “periau” cîrciumile, se făcea politică. Şi astăzi, tradiţia tîrgului a rămas vie la Bocşa!  Uzina din Bocşa, “vie” de pe la 1719, mai adăposteşte astăzi doar o secţie şi cîteva mici ateliere. Demult, aici se produceau macarale portuare, ce se exportau în Japonia, şi utilaj nuclear pentru centrala de la Cernavodă. Trec pe la Liceul “Tata Oancea” şi mă opresc la biserica pe care o ngăsesc, întîmplător, deschisă! Casa Domnului, care adăposteşte drumeţii şi nevoiaşii are, de obicei, un lacăt uriaş! “O apărăm de nepoftiţi”, zice clopotarul, aflat “întîmplător prin zonă”, care nu arată înfricoşător, dar mă sperie ce scoate din gură! Încerc o fotografie la iconostasul sculptat chiar de Tata Oancea. În mijloc, un ceas chinezesc! Pe front, aflat în faţa morţii de nenumărate ori, Petre Oancea i-a promis lui Dumnezeu că dacă scapă va ciopli în lemn iconostasul bisericii! După moartea sa, în 1973, drept “răsplată” preotul Ion Lupinca a scos afară scaunele care purtau numele Petre şi Victoria Oancea: “Eu nu am nevoie de morţi în biserică”! Dar, ce morţi…

Petre Oancea, din Vasiova, a avut cinci copii: Titus, Caius, Sabin, Virgil şi Plinius. Înrolat în Regimentul 43 Infanterie din Caransebeş şi trimis pe frontul primului război, Tata Oancea îşi ia cu el soţia, copiii şi… gîsca, singura lui avere! Gîsca a murit tîrziu, de bătrîneţe! Sculptor în lemn, prozator, poet în grai bănăţean, adevărata operă a lui Tata Oancea a fost, însă, publicaţia VASIOVA, care a apărut între 1929 şi 1947. Gazeta apărea unde şi cînd dădea Dumnezeu, dar avea un crez care, pe mine, m-a marcat întotdeauna: “Munciţi, cetiţi, călătoriţi”! Este îndemnul cel mai de preţ lăsat urmaşilor! În Vasiova au publicat şi Petru Bizerea, dar şi Virgil Birou. O extraordinară demonstraţie de voinţă, pentru că, Tata Oancea scria, edita, tipărea şi difuza SINGUR gazeta! Cu toate acestea, paginile sale erau citite la Chişinău sau Cernăuţi!

De sub gardul de lemn ce înconjoară casa “memorială”, dărîmat ici-colo, se ivesc bucăţi de caiet, ziare vechi, cărţi. Trag de un colţ de hîrtie, îngălbenit de vreme şi muiat de ploaie. Numărul 15 al periodicului “Vasiova”, în care, la moartea Reginei Maria, Tata Oancea scria: “cea mai strălucitoare şi vitează regină din cîte cunoaşte istoria ce au şezut pe tronul ţării româneşti”! Plec. Bocşa rămîne între dealuri, astăzi, în umbra lui Tata Oancea.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități