Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

PECICA

un reportaj de Ioan Suciu

175 de minute la Pecica… Atat am petrecut in aceasta localitate cu pretentii de oras prin care trece drumul national DN-7 sau european E- 68 .
Drum tranzitat de milioane de cetateni romani si straini care intra sau ies din tara prin punctul de frontiera Nadlac. Am tinut cont de vorba spusa in popor ca ”la pomul laudat sa nu te duci cu sacul”  si m-am conformat plecand dis de dimineata din Arad cu reportofonul in incercarea mea de a afla de ce in Pecica, se framanta cea mai buna paine din tara si de ce aceasta, Pita de Pecica, cum ii spun localnicii are o faina mai alba decat in alte parti ale Romaniei.

Trecand pe strazi fara nume dar numerotate ca in tara tuturor posibilitatilor si  pe langa pomi cu casute pentru pasarele m-am oprit din loc in loc de la intrare si pana in piata mobila unde se afla stejarul plantat  la nasterea Regelui Mihai, unde am stat de vorba cu brutari, profesori, frizeri, comercianti, spargatori de seminte si asistati sociali pentru a afla de la ei daca exista paine rea in tara si daca cineva care munceste are parte de paine  neagra sau alba.

De cum intri in Pecica, pe partea stanga venind dinspre Arad, mai multe case cu doua nivele sunt de vanzare la un pret cu aproape 10.000 de euro mai mic decat in anul de gratie 2007.Putin mai incolo, de cum treci calea ferata pe dreapta, ma opresc la un prim magazin alimentar. Nu sa cumpar ceva  ci doar sa iau pulsul de inceput al localitatii.

Ma mai oprisem de cateva ori aici sa mi cumpar o cafea atunci cand plecam spre vama Nadlac .
In fata magazinului mai multi barbati imbracati in salopete de lucru palavragesc si se opresc imediat ce observa ca ma apropii de ei cu microfonul. Ii intreb..Unde gasesc celebra paine de Pecica despre care se spune ca este framanta dupa o veche reteta ramasa chiar de la daci ?
Sunt lamurit pe loc de unul din barbatii ce sorb alene din  paharul cu cafea…Este chiar dupa colt o brutarie intr -o casa portocalie,acolo se face paine buna spune barbatul.

In secunda urmatoare din mica alimentara sunt intampinat cu un Buna dimineata de o doamna care mi zice ca painea de Pecica este buna pentru ca este facuta cu « sudoare din grinda » , adica cu multa truda si sudoare. Nedumerit in privinta, daca pentru toti are acelasi gust intreb daca la Pecica este paine rea. Aflu ca pentru toti este la fel pentru ca aici sunt oameni harnici si gospodari.

Intru in magazin si surprind un prim moment. O doamna intreaba pe ungureste daca este paine de un kilogram. De dincolo de tejghea vanzatoarea ii raspunde in romaneste. Convietuirea multietnica a fost si este pe un fagas bun aici. Plec mai departe pe drumul meu dar nu parcurg cativa zeci de metri si vad in fata unui birt mai multi barbati, tot la vorba, iar langa ei un rastel de biciclete. Una din biciclete are in cos doua paini calde si rumenite cu o coaja ce mi face cu ochiu. Ma bag in seama cu unul dintrei ei imbracat in haine de vanator in culori de camuflaj de toamna.
« Painea de Pecica este o adevarata moneda de schimb si multe usi am deschis cu aceasta paine » imi spune vanatorul despre care mai aflu ca a fost sofer odinioara. De la cooperativa ’’Ogorul’’ care acum nu mai exista se ducea paine de mai multe ori pe saptamana pentru familia dictatorului Ceausescu la Bucuresti.
O fi asa sau nu, eu nu-l contrazic. Stau si ascult dar nu fara interes.
Plec spre casa portocalie. Intru in curte. Bat la usa cu inscriptia « Intrarea interzisa strainilor ». Nu ma consider un strain si intru. O vanzatoare de paine cu un lant gros auriu si cu cercei cat belciugele in urechi ma intreba pe cine caut si de ce. Brutarul, spun eu….Acesta  apare palid la fata din cauza fainii. Imi dau seama urgent ca aici painea se face cu mult suflet de aceea iese asa de calda si buna din cuptoarele pe vatra.
Pe geamul magazinului de la brutarie scrie « Nu vindem paine rebut ». Ma intreb inca odata …exista oare paine rea ?
Un baiat simpatic si pus pe glume cumpara doua paini mari de 4 kilograme.
Acesta striga in gura mare. Bine ca am reportofonul deschis…. »Hai la paine moale care se baga in foale !!!!! » Aflu ca asa se striga odinioara cand painea pentru a fi vanduta era purtata cu caruta pe ulitele Pecicai. Stau de vorba cu patroana brutariei care sceptica imi da voie sa filmez si sa fotografiez si plec mai departe de pe strada 308 inspre centrul pretinsului oras.
Parcurg un drum pietruit nici bun si nici rau plin de gropi si praf. Las in dreapta o frumoasa statuie aflata langa o fantana. Lumea cu canistre si sticle de plastic sta la rand pentru a lua apa.
Cat privirea imi este atrasa de aceasta imagine o pisica tigrata imi taie calea. Franez astfel incat sa putem face cunostinta. Ne imprietenim si plec mai departe pe drumul pietruit care devine din ce in ce mai aglomerat.
Ma apropii de centru.
Zeci de saci umpluti cu mizerie stau pe partea stanga a drumului. Au iesit la lucru cei cu ajutorul social. Ii observ langa o alimentara rozie in pauza de cafea. Ma aflu pestrada 314. Imi aduc aminte de scoala si mi spun in gand ca ma aflu pe strada « Pi » adica 3,1415. Femei bruneta se arata nedumerita cand ii impartasesc gandul si mi zice ca au fost scosi de primarie la curatenie si ca viata este grea, ca nu are bani cateodata nici de paine neagra si cate si mai cate. Ceilalti asistati sociali o privesc cum vorbeste la microfon si rad fapt ce o face pe femeie sa se simta stanjenita si sa refuze in continuare dialogul.
Din vitrina ma simt privit.
Este patroana magazinului care  iese in prag si mi spune ca presa se ocupa numai de farse si alte cele numai de lucruri serioase nu. Afla de la mine ca sunt de la Radio Romania Actualitati dupa care se schimba automat. Ma cheama in magazin plangandu se de emisia proasta a postului national Radio Romania. Fixez scala radioului pe 103,8 si ies din magazin. Este momentul in care incep sa aflu mai multe. Ca pe strada in jos sta actualul  ministrul de interne. Ca statia de autobuz este mai mereu ocupata de spargatorii de seminte care fac o mizerie de nedescris. Ca  semnele de circulatie  puse odinioara   ce simbolizau un cetatean turmentat erau bune si nu trebuiau scoase. Ca in Pecica sunt multi cu relatii si bani si de aceea nu se poate face nimic ….Si cate si mai cate…
O adevarata radiografie a pretinsului oras…
Se apropie de noi o alta distinsa doamna, bine imracata cu un usor iz de lavanda.
Aflu ca este o fosta profesoara acum pensionara. Imi spune ca in Pecica se circula haotic si mai toti pe care-i stie corigenti si repetenti ,fosti elevi, au acum permise de conducere si circula prin oras fara  sa respecte regulile de circulatie. Imi arata fosta scoala aflata in imediata apropiere. Toate geamurile cladirii sunt sparte. Copiii au fost mutati de aici dupa ce nu stiu ce biserica nu a mai fost multumita cu chiria platita astfel incat copii sunt nevoiti sa mearga la scoala in doua schimburi.
In timp ce ascult ma gandesc …
Oare ce pot vizita daca vin aici ca turist…Imi pun gandul imediat in aplicare si intreb…Ce pot vizita in orasul Pecica ?
Dezamagit aflu ca nimic in afara centrului localitatii care acum este placat cu pavele. Inainte de aceasta sunt apostrofat de doamna cu radioul intrebandu ma la randul ei daca eu consider ca ceea ce vad se poate numi « Oras ». Dealtfel o astfel de intrebare imi va mai fi pusa de mai multi localnici. Acestia considera ca statutul de oras nu este binevenit atata timp cat impozitele sunt pe masura iar facilitatile sunt ca si inexistente.
Nu stiu le ce facilitati se face referire….Poate la treceri de pietoni si semafoare!
Beneficiarii ajutoarelor sociale de la care am aflat ca stau pe strada 315 si au terminat cafeaua si au plecat spre treaba lor  la strans de gunoaie din santurile orasului.
Strazile in Pecica poarta numele unor numere….De la 1 pana la vreo 700. Nu am reusit sa aflu. Cum sa ajuns aici !? dupa mai multe certuri in ceea ce priveste numele strazilor. Ba sa fie nume romanesti ,ba unguresti…Si gata mai bine numere.
Exact ca si in tara tuturor posibilitatilor…
In opinia doamnelor care se mai afla langa mine numai acest aspect este la fel ca in America, restul nu. Respectul fata de munca nu exista  pentru multi dintre pecicani. Mai exact aceasta indeletnicire nu este o prioritate pentru cei care acum stau pe social dar au case, adevarate biserici cu turnulete de o parte si de alta a drumului national. Ridic mana si intreb pe doamna profesora.
Exista paine rea la Pecica ?
Imi spune ca asa ceva nu exista in Romania, punctand ca din pacate tinerii o cam iau spre vest in cautarea fericirii.
Plec spre celebra piata mobila din Pecica despre care primarul orasului Antal imi spunea ca este mobila nu din punct de vedere a preturilor practicate aici, ci din cauza ca piata poate fi pur si simplu impachetata .
Fiecare masa  se poate plia la fel ca si o masuta de camping.
Forfota specifica unei zile de piata se simte din plin de cum ma apropii.
Miros greu de langosi, mititei si carnati. Loc de parcare langa rastelul de biciclete.
Pe sosea de o parte si de alta de vanzare pomi fructiferi si var.
Intru in piata .
Bogatia pamantului este expusa la vanzare.
Un mosneag cu barba alba pana la cot aproape vinde radacini. Mame cu copii pe bicicleta isi fac cumaraturile. Pe jos mai la margine vrafuri de haine vechi aduse din Europa de posesorii caselor cu turnulete de pe soseaua nationala.
In milocul pietei cocarjat si smerit un stejat ciuntit de lucratorii primariei. Este stejarul plantat de un profesor acum mai bine de nouazeci de ani cand sa nascut Regele Mihai al Romaniei. De gardul ce-l imprejmuieste sunt sprijinite biciclete. Aflu de la doi pecicani ce stau de vorba in preajma stejarului ca este singurul obiectiv mai interesant ce poate fi vizitat pe timp de zi. Pe timp de seara nu mi este recomandat sa ies din casa.
Nimic nu este sigur.
O tanara imi spune ca nu a mai iesit demult din casa seara.Dealtfel nici nu are unde.In Pecica doar un club si cateva Fastfood-uri.
Parasesc piata.
Citesc pe o cladire.Frizerie. Unitatea numarul 1 din Pecica. In fata ei frizerul. Un batranel simpatic care ma invita la un tuns cu briciul ca pe vremuri.
In fata frizeriei unul din copacii pe care este montata o casuta pentru pasarele. Mai toti arborii de pe centru au astfel de casulii. Frizerul spune ca pana acum nicio pasarica nu a intrat inauntru. Zambeste cu subanteles si adauga ca acolo au intrat doar banii pecicanilor. Incheie ca pentru sine ….Aiurea…Aiurea.
Plec din acest loc cu veleitati de oras multumit pe de o parte ca am aflat ca painea nu poate fi decat buna si  foarte buna.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități