Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

PETRILA

un reportaj de Ilie Pintea

Ca orice orășel de provincie, și Petrila e un loc al contrastelor. Oraşul ăsta are nenumărate feţe, pe potriva celor care îl descoperă, iar locuitorii Petrilei sunt, ca peste tot, de toate felurile: şi buni, şi răi, şi mediocri, şi geniali, că doar şi aici e loc pentru toată lumea.
La o simplă căutare pe Google, rezultatele afișate în dreptul Petrilei listează știri despre accidentul minier de acum doi ani ori articole ce vorbesc de pericolul închiderii. Pentru că nu-i plac sentimentalismele și nu vrea să vadă Petrila doar ca pe un loc cu probleme sociale, corespondentul nostru, Ilie Pintea – locuitor al acestui oraș –  a ales o cu totul altă perspectivă pentru reportajul care urmează.

Nu știu dacă v-am spus până acum, dar eu locuiesc în Petrila, un orășel mic și prăfuit, cu cârciumi așa și-așa, unde timpul curge la fel și oamenii nu au cine știe ce aspirații mărețe, ci se roagă să nu le fie închisă mina.

Oraşul ăsta are nenumărate feţe, pe potriva celor care îl descoperă. Uite, de la mine de pe balcon, bunăoară, îmi zâmbește Parângul, dar la vreo două sute de metri mai sus ruinele unui bloc turn rânjesc spre trecătorii care umblă mai mult cu capul în pământ. Petrila mai poate fi liniştită ca o catedrală, atunci când nu se aud manelele, urât mirositoare ca un hârdău, atunci când dă căldura, ori un viitor oraş european, cu investitori gata să năvălească aici şi cu asfalt nou, atunci când se apropie alegerile. Oraș al contrastelor, ce mai!DSC00017

Locuitorii Petrilei sunt, ca peste tot, de toate felurile: şi buni, şi răi, şi mediocri, şi geniali, că doar şi aici e loc pentru toată lumea. Pentru mulţi, Petrila se confundă cu anii nebuni ai începuturilor sindicale, când aici era ţara lui Cozma, în timp ce alţii văd Petrila cu ochii lui Ion Desideriu Sîrbu, un scriitor uriaș, ascuns în pușcării și în mină de comuniști și redescoperit de cei care caută “literatura de sertar”.

Petrila asta nu e așa cum se vede, ci așa cum vrei să o simți. Poate fi orașul în care acum doi ani au murit 13 mineri, ori poate fi locul în care artiști de marcă au venit să cânte ani la rând în curtea unui om. Nu mă dau în vânt după poveștile sentimentale, așa că Petrila mea nu-i aia a problemelor sociale, ci orașul în care l-am auzit pe Harry Tavitian ori locul în care l-am cunoscut pe Emil Brumaru.

Toate astea n-ar fi putut să se întâmple fără Ion Barbu, un artist care se încăpățânează să rămână în Petrila, pentru că o vede prin ochii lui Sîrbu, de care vorbeam mai înainte, și privită astfel, dragă cititorule, e o Petrilă cum alta nu e. Privită prin prisma evenimentelor culturale – ce vă mirați așa, credeați că numai la voi în metropole are loc cultura? – Petrila e fosta periferie culturală europeană, dar și locul de baştină al oamenilor răi. Cum care oameni răi? Ăia care, odată cu defunctul festival Om Rău, s-au încăpăţânat să vadă moleşeala oraşului ca pe oportunitatea de a face ceva, şi nu ca pe o iremediabilă condamnare la prostie şi somn. Dacă nu știați, Petrila e, de curând, Colonie Literară, și casa lui Ion Dezideriu Sîrbu stă mărturie că și în orașe mici poți găsi lucruri cu adevărat mari. Toate astea poartă amprenta inconfundabilă a artistului Ion Barbu, despre care, dacă n-ar fi, s-ar povesti.

DSC_9193Bunăoară, Ion Barbu e cel care a pus la cale, pe lângă festivalu amintit și o mulțime de alte întâmplări artistice, prima și, cred eu, singura antologie imobiliară a poeziei românești, asta după ce mai editase o antologie literară a bunmacului (v-ați prins, poeme pe tricouri, da’ și pe chiloți). Ei bine, timp de câteva zile, pe zidurile din Petrila, pe stațiile de autobuz și pe tencuiala coșcovită a blocurilor gri, locul binecunoscutelor distihuri în care numele echipelor de fotbal se împletesc cu expresii neaoșe a fost luat de versuri ale poeților români pe care Ion Barbu a stat îndelung să le aleagă, dar s-a grăbit să le scrie pe pereți, împreună cu un comando literar de primă mână. Stați liniștiți, fapta asta n-a rămas nepedepsită, așa că Barbu s-a ales cu avertisment de la Poliție, dar toate astea au devenit o carte, și uite-așa Petrila a intrat în istoria literaturii.

Tot ce face omul ăsta e artă, și cei care-au fost pe la el prin curte ori au privit de peste gard la happeningurile puse la cale de el îmi vor da dreptate. Dacă vi se pare că textul acesta e  despre Ion Barbu, nu despre Petrila, aveți și n-aveți dreptate, pentru că, la nivelul acesta de percepție, care depășește socialul de zi cu zi, Barbu e Petrila; întrebați pe oricare din artiștii care au trecut pe-aici – Ada Milea, Tudor Gheorghe, Nightlosers, Ilie Stepan, Emil Brumaru, Harry Tavitian, Grigore Leșe și atâția alții – și o să vedeți că am dreptate.

Acuma, ca să nu vă imaginați Petrila ca pe o stațiune cultural-turistică, o să schimb puțin registrul ca să vă spun că orașul meu pare condamnat la un viitor sumbru, atîta timp cât una dintre cele două exploatări miniere de aici e pe lista pentru închidere, și asta înseamnă iarăși șomaj, sărăcie, suferință. N-au trecut mai mult de doi ani de când 13 mineri au murit în subteranul minei Petrila, și culmea, chiar dacă mina le aduce moartea, oamenii sunt disperați la gândul că vor rămâne fără ea.

La o căutare pe Google, în dreptul Petrilei sunt afișate aproximativ 1.280.000 de rezultate, printre care găsim informații despre oraș, fotografii de la înmormântarea ortacilor morți în mină, dar și un top al pozelor cu fete din Petrila. Am găsit un american pe care-l cheamă John Petrila și, când să zic asemenea poetului că-n lume nu-s mai multe Petril, Google mi-a mai arătat una, în Caraș Severin (Mario, nu mi-ai zis nimic de asta!).  Nu știu câți turiști ajung pe-aici cu motorul de căutare – majoritatea vin cu trenul – dar ar face bine să se grăbească, până nu ajunge Petrila groapa de gunoi a Văii Jiului. Vorbesc serios, nu-i figură de stil: aici urmează să se construiască un …ăăăăă….deponeu ecologic cred că-i zice, dar tot groapă de gunoi rămâne în mentalul petrilenilor.

Despre Petrila s-au făcut filme, s-au compus poeme și s-au scris cărți, așa că vă imaginați că n-am epuizat nici pe departe profunzimile acestui orășel de provincie. Ion Dezideriu Sîrbu zicea despre orașul acesta așa: “Europa e un biet continent, Petrila este o lume.”

Iar eu, cum ziceam, sunt din Petrila. Și sunt mândru de asta.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități