Am fost odată-n Luguzău

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

 un reportaj de Ioan Suciu

Inceputul de luna mai ma gaseste in drumul spre una din cele mai fascinante asezari din judetul Arad. La plecare….Dupa multe peripetii cu masina din dotare, pe care am lasat-o la service in Arad, imprumut o alta nationala, adica o Dacie, de la un prieten si pornesc asa voiniceste spre Coumuna Silindia, comuna situata la circa 70 km de Arad. Dar cum ajungi aici?

Din Arad o apuci spre Horia, treci pe sub dealul Siriei ocolindul la poale prin stanga si strabati o buna parte din podgoria Aradului parcurgand Pancota, Masca si Tarnova.

Dacia de imprumut toarce frumos in peisajul ce ma inconjoara. As fi vrut sa fie cu mine RDR-ul (Dacia de la Radio) sa vada si ea cum este pe aceste drumuri dar acum se odihneste la service unde va primi ingrijiri si o buna odihna dupa tot ce i-am facut, mai ales in ultimile luni de zile. Intre noi fie vorba, a fost cam suparata  pe mine, de m-a lasat chiar acum cand aveam mai mult nevoie de ea. In mod sigur sunt vinovat. Am facut misto de ea in fata unor prieteni. Asa imi trebuie, sa nu-i mai calc personalitatea in picioare ca ma lasa in drum.

In Tarnova, agitatie si multa lume. Doua transportoare blindate (TAB-uri) sunt parcate chiar in centrul comunei. Pe unul din taburi, militarii asteapta la aer, fumand o tigara pe care o trec din mana in mana. Alti doi militari sosesc in fuga tinand de o parte si de alta o marmida plina cu apa. Transportoarele pornesc mai departe, iar linistea este sparta de mugetul motoarelor iar aerul este imbacsit de fumul negru ce iese din tevile de esapament.

In apropiere de Tarnova se afla unul din cele mai mari poligoane militare din tara  unde sunt executate trageri atat cu armamentul de infanterie cat si cu armamentul greu.

Aveam sa aud de departe bubuiturile armamentului pe tot parcursul zilei.

Plec si eu din Tarnova spre  Silindia, nu inainte de a face o poza celor doua Taburi  cu militarii pe blindaj. O imagine interesanta cu Tarnova asediata de blindate.

De cum intru in Silindia imi atrage atentia un imens stejar secular cu o coroana aproape perfecta, care nu incape in obiectivul aparatului de fotografiat. Aici se afla si Primaria.

In fata ei un om pune flori. Intru in vorba cu el si aflu ca viata nu este chiar usoara in zona. Pensiile mici, populatie imbatranita, drumuri rele si multe multe altele pe care aveam sa le aflu mai tarziu de la cine nu ma asteptam. Intreb unde este primarul localitatii, Rovin Maris. Florarul imi spune ca este in birou sau poate cu treburi prin comuna. Las aparatul de inregistrare pornit si intru in primarie.

Pe primar il gasesc la sfat cu cativa subordonati.

Intru si eu in birou si trec direct la subiect. Primarul este putin dezorientat si-mi raspunde cam rezervat la intrebarile legate de viata comunitatii. Dupa vreo 12 minute imi arunc privirea multumit fiind de raspunsurile pe viu primite si constat  cu stupoare ca nu am inregistrat nimic. Atinsesem in mod sigur din greseala tasta pauza. Nu spun nimic si o iau de la capat, acesta fiind si momentul in care explic demersul meu interlocutorului.

Aflu de la primar ca viata este grea aici in zona. Satele apartinatoare sunt Satul Mic, Luguzau, Camna si Iercoseni. Circa 1100 de suflete traiesc in aceasta zona cu pamanturi nu foarte bogate care trebuiesc lucrate cu niscaiva investitie mai mare.

Populatia este in mare masura octogenara iar tinerii au plecat spre oras la facultati de unde nu sau mai intors in comuna. Primarul Slindiei este tare sugubat acesta imi mai spune ca tara ar merge mai bine daca toata lumea ar pune umarul ca si albinele conditie in care i-am depasi si pe japonezi.

De mine si de primar se apropie sfios o namila de om. Nici nu i-am auzit pasii cand s-a apropiat. Este inginerul Gheorghe Soare, un sufletist si pasionat de istorie locală care imi ofera câteva repere din trecutul acestor aşezări.

Aflu că între Satu Mic şi Şilindia a fost descoperit un tezaur de monede greceşti de pe vremea lui Alexandru Macedon; Moara cu noroc, despre care scrie Ioan Slavici în cunoscuta nuvelă cu acelaşi nume, s-ar fi aflat pe teritoriul Şilindiei; la Ierocoşni s-ar fi ascuns oşteni din răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan de la 1784; în Camna au fost aduşi colonişti din Regat (Brâncovenii) iar în Satu Mic groful locului a adus, pe la 1860, colonişti maghiari din Pecica şi nu numai. Despre Luguzău aveam sa aflu eu mai multe in documentarea ce aveam sa o fac in zilele ce vor urma.

Dupa ce am poposit pret de un interviu cu doua femei ce veneau de la camp cu calul Nelu si am stat de vorba cu cosasul electric, de la care am aflat ca in padurile din zona Luguzaului se ascundeau odata haiducii, iar acuma acest lucru este imposibil din cauza faptului ca padurile au cam disparut, am plecat spre Luguzau si Camna.

In tot acest timp am fost pandit de copiii ce-l asteptau pe Pitiu, soferul de autobuz, care disparuse cu o mica treaba in curtea primariei. Dealtfel copii si-au facut simtita prezenta prin strigaturi si fluieraturi dar si chiote care nu aveam cum sa nu le bag in seama mai ales ca-mi erau dedicate.

M-am apropiat de autobuzul scolar si le-am intins microfonul nu inainte de a-i intreba ce le lipseste si ce si ar dori ei la Luguzau si Camna. Am avut surpriza sa aflu ca acesti copii de clasa a doua cunosc foarte bine realitatile din zona si stiu totodata ce doresc. Dispensar, drumuri mai bune, scoala, piste pentru role, strand si nu in ultimul rand apa si retea de canalizare. Am ramas stupefiat sa constat cata maturitate in gandirea acestor copii, care credeam ca le sta gandul numai la jocuri si povesti.

De la ei am mai aflat ca prin sate nu prea este de lucru si ca rachia ce se face la cazan da energie.

 De cum am iesit din Luguzau am dat de viata ce misuna in acest decor primavaratic de Silindia. Inspre Camna drumul serpuieste alene la umbra padurilor de salcam. Este un drum neasfaltat care acum ma umple de praf. Ma opresc sa inregisteez linistea din padure. Pe langa mine trece postasul pe care il intreb ce duce in tolba. De data aceasta nu duce  pensii. Este neinarmat si leoarca de sudoare cum da la pedale pe bicicleta proprietate personala. Lumea in zona este saraca numai un om se zice ca este mai bogat. A lui “Laptaru” i se spune. Si acestuia oamenii din Luguzau ii fura puii. Uitasem, asta tot de la copii am aflat. Politia nu prea umbla prin zona poate numai atunci cand are o urgenta.

Ajuns in Camna ma intalnesc cu un mester venit sa repare o poarta tocmai de la Arad care intra bucuros in vorba cu mine. E voios ca poate sa-si ajute un prieten care si-a cumparat casa de vacanta aici. Imi spune de linistea de aici, de faptul ca numai pasarele se aud si cateodata tunetul.

Frumos… Eu mai aud si bazaitul albinelor de la Brad. In fiecare an aici se desfasoara cea mai mare pastorala din partea de vest a tarii. Pe dealurile golase dinspre Camna spre Iercoseni zeci de rulote de camion special amenajate pentru albine sunt amplasate pentru a strange munca harnicelor vietuitoare.

In Camna am intalnit de cum am intrat omul cu coasa. Acesta mergea la gradina sa mai recolteze niscaiva buruieni. Acesta se bucura ca in curand vin ciupercile de padure pe care le va manca cu paine multumindui lui D-zeu ca da prune, cat de multe, la Camna, sa poata sa fie facuta si palnica.

Din om in om si din poarta in poarta  cu microfonul in mana am petrecut prima zi  si a doua de documentare pentru reportajul special Romania de la firul ierbii. Am aflat multe lucruri interesante pe care va invit sa le ascultati in reportajul inregistrat si editat de mine.

La buna auditie si Doamne Ajuta!!!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități