Mirajul Vernești

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

un reportaj de Cristina Moise

Si ne intoarcem ! Asa am gandit si asa facem. Nu suntem noi politicieni sa promitem cate vrea sa auda omul, insa chiar revenim la Radio Romania Actualitati cu franturi din viata dumneavoastra transformate in minute, imagini, film si ganduri, toate surpinse din apropierea radacinii, de la firul ierbii. De unde se nasc. Ar fi nemaipomenit, cum ar spune Ilie, daca am primi raspuns pe masura devenirii orelor de inregistrare in reportaje de maxim 10 minute. De astazi vom fi aici si la radio, Radio Romania Actualitati, in Obiectiv Romania.

 Ce, credeti ca e asa de simplu sa o iei de la capat ?! Sa nu ne mai plangem pentru ca avem atat de multe lucruri faine de zis. Pe mine una sa nu ma criticati prea tare pentru imagini. Am un mare minus la dotarea tehnica, insa si aparatul meu foto e excelent, intra in orice buzunar… Am ridicat frumos mana in teleconferinta cu producatorul, Daniel Ruse, si colegii de sezon, si am zis sa ies prima pe ulita dumneavoastra. Marturisesc ca am un pumn de emotii. Pentru ca omul serios porneste la drum de dimineata, i-am dat curaj Luminitei, va aduc aminte ca e batrana mea Dacie care are acum rani profunde pe la praguri provocate de rugina, si am plecat spre boom-ul imobiliar care s-a produs la Buzau repede chiar dupa 1989. Vernesti. Suna destul de urat numele localitatii, dar e nume de boier si devine pretios pe fiece an care trece.

Ca si oamenii de aici. Le lipsesc insa conducatorii, adevarati gospodari. Poate au nimerit acum. E o comuna asa de frumoasa si asa de interesanta incat poate concura insusi cu judetul Buzau in totalitatea sa. Stiam eu ceva fotbal din Vernesti, ceva despre vie si vin la Zoresti si multe despre casele cu doua-trei-patru etaje.

Daca suprapui harta judetului cu cea a localitatii descoperi identitate de deschidere pe drum national catre Brasov, dar si spre Moldova si Dobrogea, monumente istorice cu caciula dacica pe frunte, sute de firme, sute de case nou-noute, poarta spre cele mai faine zone turistice ale judetului si usi inchise catre propriile frumuseti care pot lega de picior turistii pret de o zi-doua-trei… Mai aduag un spital la Niscov, cale ferata, ba cu tronson privatizat, camin cultural cu sediu de partid pe frontispiciu, biserici care dateaza de la nasterea Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei, scoli mobile, combinate de producere a vinului, vreo cinci la numar si, peste toate, nou-nascutul drum al vinului care brazdeaza comuna de vreo cateva zile.

Asta se vede din DN 10 Buzau-Brasov.

17 aprilie. Reportajul si factura 

Vernesti. La nici 5 km de oras, Vernestiul incepe sa se intinda in dezordine, cu aer urban, nervi tot de oras si magazine cu firme mari exact ca la oras. Asta la intrare pe DN 10. In forfota de carute, autoturisme si tiruri, tarabe cu verdeata, ceapa de apa si cartofi.

E sambata dimineata si oamenii se pregatesc de week-end. Trec calea ferata, dar dupa ce stau la bariera 17 minute si caut biroul primarului Constantin Opris. Adica refac un prost obicei de a saluta conducerea locala. Din spatele usii tipete acompaniate de reprosuri. Val-vartej iese un tinerel cu o geaca de piele pe care il rog sa-mi zica de e sau nu primarul nervos. Da din cap a da, ii spun ca il calmez eu rapid. Peste o saptamana si ceva aveam sa aflu ca era viceprimarul. Spun « problema », asta pentru ca orice ii zici primarului, indiferent de loc, e o problema si ma intreaba rapid cat costa. Domn’ Opris, am zis ca va spun, v-am spus ! Impresia foarte urata despre presa nu-mi da avant. Ii explic ca noi facem ceva ce dansul nu a avut ocazia sa auda si sa vada si, mai mult, chiar nu costa. Iau trei vorbe, va recomand sa le ascultati pe 5 mai la 17.10, In Obiectiv Romania !, si plec la treaba mea.

O intalnire cu preotul Moise din Zoresti

Un preot modern cu multe pe cap, combinat de producere a vinului, ferma, parohie, familie, camp de cultivat, tractoare si ce o fi mai intr-o curte mare in care sunt doi stapani : Lord si un ciobanesc carpatin, cred, frumos tare.

De aici incepe sa miroasa a vin de Zoresti. Intre un danez, un italian, un canadian, un senator si un celebru om de afaceri, preotul Moise face fata cu succes. Aflu ca aici vinul chiar e pretuit. El face vin pentru trup asa cum la inceput le-a dat enoriasilor paine pentru suflet si paine pentru trup. E de retinut preotul acesta care nu iarta nici un batran de la salut. Spor sa aveti, domnule Moise !

Asta pentru ca trebuie sa plec din crama dansului cuprinsa de butoaie imense si « vagoane » din inox, catre campul Vernestiului. S-a facut mijlocul zilei, ma retrag.

Am zis sa ii prind pe acasa pe sateni si sa le bat la poarta duminica. Nimeresc la Sasenii Vechi, un sat inconjurat de dealuri bogate. Apare Romania adevarata transpusa la nivelul a 9200 de locuitori si aproape 10000 de ha de teren. O caut in curtea unei doamne care a patimit in Italia suficient de mult cat sa aiba de povestit circa o jumatate de ceas despre batrane bogate care masoara paharul cu apa. La Saseni, doamna aceasta creste pasari si are grija de propria gradina. Italia i-a facut un cadou regretabil : hepatita C. Mama doamnei, in schimb, e atat de metaforica si indiferenta la cate rele are viata incat iti pui singur intrebarea : unde e de fapt adevarata Romanie ?

Unde este depozitata inteligenta unei comunitati ? La biblioteca, desigur. 10000 de carti si o monografie a zonei. Plus o doamna bibliotecara draguta si chiar pregatita. Mi-aduc aminte cat am citit in liceu si caut sa plec repede dintre carti. Doamna are emotii, o filmez totusi. Imi intermediaza o intalnire cu fratele autorului monografiei, prof. Gheorghe Andrei. Pe la mijlocul zilei bat la usa domnului acestuia. Ramane insa ca a doua zi, domnul Andrei, fost viceprimar si profesor, domn cu personalitate, sa devina ghidul meu in comuna si povestitor cu talc pentru dumneavoastra.

Cioc, cioc la domnul Andrei la poarta cu 10 minute intarziere din cauza barierei de cale ferata. 8.40. Ploaie marunta. Personalitatea domnului Andrei revine la atac. Astept la poarta cam jumtate de ceas pentru a avea parte de o surpriza pe care nu am apreciat-o deloc. Mergem la primarie pentru ca domnul Opris sa afle ca domnul acesta imi spune povestea faina a zonei. Marturisesc deschis ca-mi vine sa plec si sa abandonez radiografia celei mai dezvoltate comune din punct de vedere imobiliar. Nu prea le vine a crede celor doi domni ca is cu mana pe usa, gata de plecare. Conservatorism, teama, politica  de nedescifrat, ce sa fie ? Domnul primar zambeste brusc si-mi spune ca dansul iese ca sa pot inregistra cu domnul Andrei. Asa si fac si din spatele cuvintelor incepe sa apara frumusetea Vernestiului. Il mai salut inca o data pe primar si plec ca din pusca spre Luminita. Domnul Andrei imi propune Carlomanesti, Mierea si Niscov. Mergem pe drumul vinului, la cetatea dacilor, prima de la Dunare, si spre cel mai bogat sat pe metru patrat in vile, Mierea.

Incerc sa-mi revin din socul temerilor legate de presa, cred eu, si dau peste un alt soc. Baza arheologica de la Carlomanesti, baza infiintata de domnul Andrei, e inchisa. La doua case mai la deal sta administratorul bazei care-mi spune sec ca nu deschide decat daca domnisoara directoare a Muzeului Judetean isi da acceptul. Multumesc frumos si prefer sa ascult glasul ramasitelor dacilor stranse in saci de plastic de afara.

Imi doream ca de ziua mea sa nu ma supere nimeni. Nu-i chiar dupa dorintele mele !

In spatele nostru stau cele 30 de camere ale dacilor care nu atrag deloc turisti. Nu exista nici un indicator ca aici ar fi ceva interesant de vazut, doar vreo cateva vaci si oi care pasc linistite sub dealul cetatii.

Intoarcem si apucam drumul spre Mierea. Stiti cum e aici ? Ca in documentarele despre hoteluri de lux, trai in lux si calatorii de nu stiu cate stele. Accesul pe un podet cu cinci centimetri mai lat decat Luminita mea e un semn al tacerii care urma sa se astearna peste intrebarile mele. Sau poate dorinta proprietarilor de a le fi respectata intimitatea. E de poveste. Un deal care ascunde pe poale case una si una, domenii intregi. Pussy Ranch e celebru. Si proprietarul, dr ginecolog Dobos, la fel. Vecinii sai sunt jurnalisti de Bucuresti, avocati, patroni, alti doctori si nici un taran. Taranii sunt pe camp. Ara. Intru inbrazda si domnul Andrei dupa mine. Gasim o taranca, o alta Romanie, care spune sec ca de la bogati nu poti sa gasesti decat pacaleala. Sa le muncesti degeaba. Nici macar merele pe care le arunca cu roaba nu le ofera copiilor din sat. E un lux pe care il vad si mai bine din brazda. Taranii astia parca is mai bogati desi intreaba daca stim cand le vin si lor pensiile de 300 de lei.

Ah !

In partea cealalta de Miere, alti tarani care strang sticlele din plastic probabil zburate de vant din curtea bogatilor. Ara si ei. Chiar daca ploua bine. Plecam incet spre Candesti. La scoala cu 30 la suta elevi de etnie roma, Cristina Zahiu pune accent pe descoperirea minorului prin activitati practice. O scoala faina cu profesori dedicati. Ce sa zic, vreau sa revin !

Aruncam o privire si prin gardul conacului lui Gogu Iliescu si o doamna se apropie de noi certandu-ne ca nu vedem asa nimic. Sa intram. Proprietarii actuali sunt insa la oras, la Buzau.

Aflam despre legumicultori si romi, despre mahalaua din Vernesti si alegem Niscovul. Sat aproape nou. E deja trecut de ora 16, incepe agitatia pe DN 10, ma strecor printre masinile ultramoderne si intru in oras, caci ploaia ma izgoneste din Vernesti.

Nemultumire maxima, iar lui Daniel nu-i vine a crede ca-i spun asa ceva. Parca pentru prima data, autoritatile si oamenii simpli trec printr-o criza…nu stiu ce fel. Dar caut altceva. Intru la arat cu doi fosti maistrii militari, incerc sa vand un sac de tarata, 15 lei 25 de kg, fac schimb de microfon, respectiv bat de sprijin cu un batran din Carlomanesti, caut cativa ciobani, beau o cafea la Sasenii Vechi cu o doamna care are multe ofuri cu primarul… si incerc sa recompun Romania pe scheletul Vernesti.

O Romaniei rupta in doua : foarte bogati si foarte complexati. Inca una « cheala », dar agera la minte, o alta retrasa din teama si inca o Romanie care numara doar trei sute de lei, o data pe luna, cand postasul opreste si pe ulita lor. O alta cu trei copii la 26 de ani, si inca una cu un viceprimar care strange pumnul pe usa masinii, saraca Luminita !, de ciuda ca tineretea il trezeste la 6 in fiecare dimineata. Imi pare de treaba si pus pe treaba. O spun si satenii. Dar il si lauda pentru zgarcenia sa. Dau cu ochii de inca un preot, cu adevarat preot domnul Rotarescu din Sasenii Noi, si ma invart pe sub dealul cu vile semanate de senatorul Ion Vasile. Surprind cativa muncitori care ies din ferma sa de la taiat de vie. Au fiecare cate o paine. Aflu ca ei primesc 30 de lei si o paine pentru ziua de munca. O doamna care a batut pe muchie 80 de ani, arunca vorbe grele inspre gardul senatorului. E dificil sa supravietuiesti din 300 de lei cu un fiu, adult, necajit. O salut, primesc invitatia de a veni pe toamna sa-mi dea crizanteme si merg mai departe. Nici nu mai stiu de cate ori m-a rugat un batran din Carlomanesti sa-i caut o domnisoara sincera pentru anii sai. N-am avut timp. Dar a fost simpatic activistul agitator octogenar, dar si doamnele suparate pe parlamentarii nostri care motaie la locul de munca, dupa cum ele spun amar.

Am mai uitat eu pe unde am poposit, imi cer scuze, insa va auziti la radio.

Cum puteam sa pun eu punct daca nu la o cafea, la marginea DN10, in compania doamnei Camelia ? Veterana cu magazin in apropierea caii ferate din Vernesti, doamna aceasta stie si vede tot ce se intampla in Vernesti. Ii spun deschis ca o apreciez pentru ca a renunta la viata normala de acasa si si-a improvizat aici doua camere, dupa ce ani de zile si-a petrecut iarna intr-o Dacie in care se incalzea cu butelia, si o provoc la discutie.

Radiografia mea se sfarseste. Cred ca ar fi trebuit sa fac o alta alegere. Un loc in care oamenii se apreciaza pe sine si pun cu adevarat pret pe ceea ce au…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Get Widget
un proiect multimedia marca Radio România Actualități